LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/Simptome Boli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Mall Anunturi  Contact

Sindromul post-polio

Ministerul Sănătății

 

E. Farbu a,1, N. E. Gilhus a, M. P. Barnes b, K. Borg c, M. de Visser d, A. Driessen e, R. Howard f,

F. Nollet g, J. Opara h and E. Stalberg i

 Department of Neurology, Haukeland University Hospital, University of Bergen, Bergen, Norway; b Academic Unit of Neurological

Rehabilitation, Hunters Moor Hospital, Newcastle upon Tyne, UK; c Department of Public Health Sciences, Division of Rehabilitation

Medicine, Danderyds University Hospital, Karolinska Institutet, Karolinska Hospital, Stockholm, Sweden; d Department of Neurology,

Academic Medical Center, University of Amsterdam, Amsterdam, The Netherlands; e Lt. Gen. Van Heutzlaan, Baarn, The Netherlands;f Department of Neurology, St Thomas_ Hospital, Lambeth Palace Road, London, UK; gDepartment of Rehabilitation Medicine, Academic Medical Center, University of Amsterdam, Amsterdam, The Netherlands; h Repty Rehab Centre, ul. Sniadeckio 1, Tarnowskie Gory, Poland; and I Department of Clinical Neurophysiology, University Hospital, Uppsala, Sweden

Sindromul post-polio (SPP) este caracterizat de scăderea forței musculare instalată brusc sau progresiv, atrofie, dureri musculare și fatigabilitate la câțiva ani după o infecție acută cu virusul polio. Scopul acestui articol este de a oferi criterii de diagnostic pentru SPP și de a evalua dovezile existente în ceea ce privește manevrele terapeutice. Au fost cercetate bazele de date Medline, EMBASE și ISI. S-a ajuns la un consens după discuții prin poșta electronică. Se recomandă ca și criterii de diagnostic, definiția Halstead pentru SPP ce datează din 1991. Antrenamentul aerobic supravegheat de întreținere musculară, atât izokinetic cât și izometric, reprezintă o metodă sigură și eficientă pentru a preveni declinul pacienților cu scădere moderată a forței musculare (nivel B). Antrenamentul determină, deasemenea, diminuarea oboselii musculare și durerii și îmbunătățirea forței musculare. Recunoașterea disfuncției respiratorii și începerea ventilației non-invazive previne sau întârzie declinul funcției respiratorii și necesitatea de ventilație invazivă (nivel C). Antrenamentul în grup, cu urmarirea regulată și educația pacientului,  sunt utile pentru statusul mental și bunăstarea pacientului. Scăderea în greutate, ajustarea și introducerea unor dispozitive de asistență mulate pe necesitățile pacientului sunt de luat în considerare (indicii de practică clinică corectă). S-a desfășurat un număr mic de studii controlate pentru tratamentul potențial specific al SPP, însă nu a fost raportat nici un efect terapeutic definit pentru agenții terapeutici evaluați (piridostigmina, corticosteroizi, amantadina). Viitoarele studii randomizate ar trebui să se adreseze în principal tratamentului durerii, care este raportată în mod obișnuit de pacienții cu SPP. Sunt necesare deasemenea studii care evaluează efectele pe termen lung ale antrenamentului muscular.

Obiective

Scopul este de a defini sindromul post-polio (SPP) și de a evalua dovezile existente pentru eficacitatea clinică a manevrelor terapeutice și pe această bază să asigure ghiduri clinice pentru managementul SPP.

Istoric

Mulți pacienți care anterior au prezentat o infecție cu virusul polio prezintă la câțiva ani după episodul acut noi episoade de scădere de forță musculară, atrofie, fatigabilitate, dureri articulare și musculare precum și intoleranță la frig. În anul 1875 a fost descris de către Raymond [1] un caz de atrofie și scădere musculară instalate la mulți ani după episodul acut, paralitic. Termenul de sindrom post-polio a fost introdus în 1985 de către Halstead pentru a cuprinde toate problemele medicale, ortopedice și psihologice în legătură posibilă sau indirectă cu dizabilitatea pe termen lung ce apare la mulți ani după episodul acut.

Criteriile pentru SPP sunt următoarele:

1. Istoric confirmat de infecție cu virus polio.

            2. Recuperare neurologică și funcțională parțială sau completă după episodul acut.

            3. Perioade de minim 15 ani de stabilitate neurologică și funcțională.

            4. Apariția a două sau mai multe dintre următoarele probleme de sănătate după o perioadă stabilă: fatigabilitate prelungită, dureri musculare și/sau articulare, agravarea sau instalarea scăderii forței musculare, noi atrofii musculare, inabilitate funcțională și intoleranță la frig.

            5. Nu există alte explicații medicale. [2]

Halstead a revizuit criteriile în 1991 și a adăugat la acestea ca fiind criteriu necesar pentru diagnosticul SPP, cu sau fără alte simptome coexistente, “debutul brusc sau progresiv al unei noi scăderi de forță muscular㔠[3].

Dalakas a redefinit și îngustat folosirea termenului de SPP în anul 1995. Acesta a combinat criteriile pentru atrofia musculară post-polio (AMPP), de exemplu atrofia musculară nou instalată la cel puțin 15 ani după infecția acută și simptomele următoare: fatigabilitate și toleranța scăzută, deformări scheletale progresive și dureri articulare [4].  A fost introdus un al treilea termen în 1996 și anume disfuncția musculară postpolio (DMPP) care respectă criteriile următoare:

1. Istoric de poliomielită paralitică confirmată sau nu; recuperare funcțională completă sau parțială.

2. Dezvoltarea unor noi disfuncții musculare: scăderea forței musculare, atrofie musculară, durere musculară și fatigabilitate după o perioadă de minim 15 ani de stabilitate musculară.

3. Examen neurologic compatibil cu antecendentele de infecție cu virus polio: leziuni de neuron motor periferic, reflexe osteotendinoase diminuate sau absențe, fără afectare de sensibilitate, modificări compatibile la examinarea electromiografică (EMG) și/sau imagistică, prin  rezonanță magnetică [5].

Simptomele raportate pentru SPP sunt aceleași în toate părțile lumii, însă predomină scăderea forței musculare, atrofia, fatigabilitate generalizată, fatigabilitate după efort, dureri musculare, fasciculații, crampe, intoleranță la frig și dureri articulare [2,6-13]. Se pare că istoricul de poliomielită paralitică crește mortalitatea pe termen lung [14]. Prevalența SPP a fost raportată ca fiind între 15 și 80% dintre toți pacienții cu infecții anterioare cu virus polio, aceasta depinzând de criteriile aplicate pentru populația studiată [4,6,11,15-18]. În multe studii populaționale au fost folosiți termeni ca „instalare tardivă a simptomelor de poliomielită”, în loc de se folosi termenul de SPP. Studiile desfășurate în mediul intraspitalicesc au folosit termenul de SPP însă este discutabil dacă lotul de pacienți aleși este reprezentativ. Din aceste motive prevalența exactă a SPP este greu de stabilit. În cazul populației europene un studiu olandez a raportat o prevalență de aproximativ 46% a simptomelor cu debut tardiv după o infecție cu virus polio, iar un studiu desfășurat în Edinburgh a raportat o prevalență mai mare de 60%, în Estonia s-a raportat o prevalență de 52%, în Norvegia 60% și în Danemarca 63% [6,12,19,90]. În ceea ce privește tratamentul simptomatic și obiectivele clinice, diferența dintre scăderea de forță musculară, neevolutivă după o infecție cu virus polio și SPP este de obicei nesemnificativa. Însă ar exista un mare beneficiu atât pentru uzul clinic cât și pentru cercetare dacă s-ar ajunge la un consens în ceea ce privește termenul de SPP. Toate cele trei definiții sunt bazate pe principiul excluderii unor alte cauze pentru deteriorarea și simptomatologia recent instalată. Halstead susținea că este suficientă prezența a două simptome diferite cum ar fi durerea articulară sau intoleranța la frig pentru  diagnosticul de SPP, însă mai târziu a redefinit SPP și a introdus ca și criteriu obligatoriu pentru diagnostic scăderea forței musculare recent apărută.

Dalakas a propus o abordare neuromusculară mult mai țintită în care este esențială prezența atrofiei recente. Marea majoritate a pacienților acuză scădere de forță musculară inainte ca aceasta să fie decelabilă la examenul clinic. Aceste constatări pot fi confirmate de evaluarea forței musculare izometrice și de imagistica prin tomografie computerizată ([21,22], observații nepublicate). Atrofia reprezintă stadiul terminal al deteriorării neuromusculare și prin folosirea acesteia ca și criteriu necesar vor fi excluși pacienții aflați într-un stadiu precoce al afecțiunii. Sugerăm să fie utilizată definiția lui Halstead din 1991 pentru criteriile SPP folosite în Europa și de către European Federation of  Neurological Society (EFNS), cu mențiunea că trebuie luată în considerare scăderea de forță musculară recent instalată. Diagnosticul de SPP este un diagnostic de excludere, fără a exista o analiză sau test specific pentru SPP, iar rolul investigațiilor este de exclude a orice alta cauză capabilă să determine apariția de noi simptome și deteriorare clinică [4,23].

Rolul neurofiziologiei clinice

Neurofiziologia clinică este folosită din 4 motive. În primul rând, pentru a stabili afectarea tipică a neuronului motor periferic (obiectivată electromiografic, cu determinări senzitive și motorii normale, cu excepția parametrilor ce reflectă atrofia musculară). În al doilea rând, pentru a exclude alte cauze, aceasta fiind parte a definiției SPP și nu este neobișnuit să găsim pacienți la care diagnosticul inițial trebuie revizuit. În al treilea rând, pentru a descoperi tulburări nervoase sau musculare, cum ar fi compresiuni sau radiculopatii. În al patrulea rând, pentru a evidenția gradul de pierdere a neuronilor motori. Aceasta nu poate fi cuantificat clinic, deoarece pierderea neuronală poate fi mascată de sprouting-ul (înmugurirea) nervos compensator și de hipertrofia fibrelor musculare [24]. Studiile macro EMG au arătat ca pierderea neuronală de până la 50% poate fi compatibilă cu un tablou clinic normal. În studii longitudinale cu macro EMG s-a demonstrat o pierdere neuronală continuă cu viteză exagerată comparativ cu degenerarea normală specifică vârstei. Scăderea de forță musculară apare atunci când mecanismele compensatorii nu mai sunt suficiente și când Macro MUP depășește de 20 ori dimensiunea normală [25].

Strategia de cercetare

Au fost cercetate în  perioada 1966 - 2004: Medline via Pubmed, EMBASE, ISI și Cochrane Library. Cuvintele cheie au fost SPP/post-poliomyelitis/PPMA/PPMD/poliomyelitis  în combinație cu termeniimanagement, therapy, treatments, medicaments, physiotherapy și intervention. În bazele de date cercetate nu există metaanalize în ceea ce privește intervențiile pentru SPP. Datele au fost clasificate în conformitate cu nivelul știintific de evidență ca și clase I-IV [26]. Recomandările sunt date conform schemei pentru ghidurile EFNS ca nivel A-C. Când au fost disponibile doar evidențe de clasa IV dar a existat un consens, recomadările sunt făcute ca indicații de practică clinică corectă [26]. Consensul a fost atins în principal prin corespondența prin poșta electronică. Membrii grupului din Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia și Marea Britanie au răspuns la un chestionar despre diagnostic, management și tratament al pacienților cu SPP.

Rezultate

Registrele naționale

Nici una dintre țările reprezentate în comitet nu aveau anterior ghiduri pentru diagnosticul sau tratamentul SPP. Criteriile de diagnostic aplicate au fost cele ale lui Halstead (Suedia), Borg (Olanda), și Dalakas (Norvegia). Nu există centre naționale competente în domeniu în nici una dintre țări. Specialitățile medicale implicate erau în principal medicina fizică și recuperatorie, neurologie, neurofiziologie clinică, pneumologie și ortopedie. Neurologii erau implicați în diagnostic, iar medicii de recuperare medicală în managementul și îngrijirea pe termen lung. În Marea Britanie, pacienții cu SPP erau în principal îngrijiți de către medicii de familie, cu un contact redus cu asistența medicală de nivel secundar.

Intervenții terapeutice

Inhibitorii de acetilcolinesteraza, steroizii și amantadină

Efectul piridostigminei în SPP a fost investigat în patru studii accentul fiind pus pe fatigabilitate, forță musculară și calitatea vieții. Două studii pilot, deschise, au indicat un efect pozitiv asupra fatigabilității [27, 28], însă acest lucru nu a fost confirmat în două studii dublu orb randomizate în care s-a folosit 180 mg de piridostigmina [29, 30]. Horemans și colaboratorii au raportat o îmbunătățire semnificativă a mersului, dar diferența în ceea ce privește forța cvadricepsului nu a fost semnificativă după cum au raportat Trojan și colaboratorii. Așadar există evidențe de clasa I că piridostigmina nu este eficientă în managementul fatigabilității și forței musculare din SPP. Există două studii randomizate placebo cotrolate care investighează efectul dozelor crescute de prednisolon (80 mg/zi) și amantadină (200 mg/zi) asupra forței musculare și fatigabilității [31,32]. În aceste studii au fost incluși un număr mic de pacienți, 17 și respectiv 23, și doar Stein și colaboratorii au folosit calcule cu putere statistică. Nu a existat efect semnificativ asupra îmbunătățirii forței musculare sau fatigabilității în oricare dintre aceste studii de clasa I.

Antrenamentul muscular

Se pare că folosirea excesivă a musculaturii și antrenamentul pot agrava simptomele SPP și pot determina scăderea forței musculare [33]. Marea majoritate a pacienților au fost sfătuiți să evite suprasolicitarea musculară și antrenamentul intensiv [34,35].

Studii ale morfologiei musculare și capacitații oxidative în mușchiul tibial anterior sugerează o activitate musculară crescută datorită tulburărilor de mers și a greutății corporale ce trebuie susținută [36,37]. Când a fost urmărit prospectiv, potențialul de acțiune motorie macro EMG (MOP), în mușchiul tibial anterior, s-a descoperit a fi crescut, însă nu au fost modificări în ceea ce privește amplitudinea Macro MUP în mușchiul biceps brahial [38]. Acesta indică un proces de denevare-reinervare mai pronunțat în mușchiul tibial, care poate fi datorat utilizării zilnice a acestuia și a faptului că activitatea musculară este mai mare la nivelul membrelor inferioare. Însă nu există studii prospective care să demonstreze că activitatea musculară crescută sau antrenamentul pot determina pierderea forței musculare comparativ cu lipsa antrenamentului sau activitate musculară minimă. Dimpotrivă, pacienții cu activitate fizică regulată au prezentat mai puține simptome și un nivel funcțional crescut față de pacienții fizic inactivi [12,39].

Un studiu randomizat a evidențiat îmbunătățirea semnificativă a forței musculare după 12 săptămâni de antrenament de tip izometric al mușchilor mâinii [40]. Studiile nerandomizate cu programe de antrenament cu durată între 6 săptămâni și 7 luni, implicând atât antrenament izokinetic, izometric și de anduranță, au demonstrat o creștere semnificativă a forței musculare  izokinetice și izometrice [41-44]. Nu au fost raportate efecte secundare. Există evidențe de clasă II și III că antrenamentul supravegheat crește forța musculară la pacienții cu SPP, însă efectele pe termen lung (ani) nu sunt documentate și ar necesita studii prospective. În cazul pacienților ce nu prezintă boala cardio-vasculară un studiu randomizat raportează îmbunătățirea tonusului cardiovascular după programe de exerciții supravegheate folosind biciclete ergometrice [45] (clasa I). Antrenamentul aerobic al extremităților superioare a avut efecte benefice asupra consumului de oxigen, ventilației pe minut, timpului și forței exercițiului [46] (clasa II).

Execițiile de mers aerobic sunt utile la economisirea mișcărilor și creșterea anduranței fără îmbunătățirea tonusului cardio-vascular [47]. Ernstoff și colaboratorii au raportat o creștere în performanța de lucru prin reducerea frecvenței cardiace pe parcursul exercițiilor; asadar, antrenamentul de anduranță pare să îmbunătățească tonusul cardiovascular (clasa IV). Este important să subliniem că majoritatea studiilor bazate pe exercițiul fizic au fost executate sub supraveghere, cu efort submaximal depus, pauze intermitente și perioade de odihnă între sesiunile de exerciții pentru a preveni apariția efectelor de suprasolicitare. Acesta este un aspect important pentru orice pacient cu SPP. Supravegherea presupune terapeuți specializați care pot sfătui participanții la antrenament în ceea ce privește efortul necesar, tehnica, timpul efortului și perioadele de odihnă. Majoritatea participanților la aceste studii aveau vârsta sub 60 ani. Efectul programelor de exerciții pentru subiecți cu vârsta mai mare de 60 ani este mai puțin documentat. Un studiu randomizat al pacienților cu SPP ce prezentau durere, slăbiciune musculară și fatigabilitate la nivelul umerilor, a comparat efectul exercițiilor, cu efectul exercițiilor combinate cu modificarea stilului de viață și cu modicarea stilului de viață  [48]. Toate cele trei grupuri au înregistrat îmbunătățiri, însă există o diferență semnificativă la cele două grupuri care au practicat exerciții (clasa II). Obiectivele primare ale acestor studii au fost o combinație de mai multe simptome. Sunt necesare mai multe studii pentru a identifica îmbunătățirea unor anumite simptome înainte de a fi trase concluziile în ceea ce privește modificările stilului de viață.

Tratamentul în climat cald și antrenamentele în apă

Raportările pacienților indică un efect pozitiv al climatului cald și al antrenamentului în apă în ceea ce privește durerea și fatigabilitatea. Un studiu randomizat a evidențiat reducerea semnificativă a durerii, a problemelor legate de sănătate și a depresiei pentru ambele grupuri după programe de antrenament identice atât în Norvegia cât și în Tenerife [49]. Nu au existat diferențe semnificative între testele făcute pentru mers. Ambele grupuri și-au îmbunătățit abilitatea la mers, și-au redus nivelul fatigabilității, depresiei, și problemele legate de starea de sănătate. Însă  efectul a avut o durată semnificativ mai lungă în grupul Tenerife (clasa I).

Exercițiile dinamice în apă, exceptând înnotul, reduc durerea, îmbunătățesc statusul cardiovascular într-un studiu controlat dar nerandomizat (clasa III) [50].

Un studiu-interviu calitativ (clasa IV) a indicat un efect pozitiv al încrederii în sine după antrenamentul în apă [51].

Suportul  respirator

Funcția respiratorie redusă datorată slăbiciunii mușchilor respiratori și/sau deformărilor cutiei toracice poate apărea la pacienții cu antecedente de infecție polio [52,53]. Pacienții cu deformări ale cutiei toracice au un risc crescut de hipoventilație nocturnă și tulburări respiratorii în somn [52,54,55]. Prevalența disfuncției respiratorii este mai mare în cazul pacienților tratați cu respirație artificială în faza acută [52]. Dificultatea în respirație este o acuză obișnuită la pacienții cu SPP dar nu este neapărat relaționată cu disfuncția respiratorie. Două studii intraspitalicești au arătat că funcția respiratorie a fost normală la majoritatea pacienților care au acuzat dificultate în respirație, iar decondiționarea cardiovasculară și suprapoderalitatea au fost cele mai obișnuite cauze ale acestui simptom [11,56]. Disfuncția respiratorie poate apărea fără scurtarea respirației și se poate însoți de somnolență diurnă, cefalee matinală și fatigabilitate [57]. Nu există studii randomizate care să evalueze efectul suportului respirator. Rapoartele arată că introducerea precoce a antrenamentelor respiratorii noninvazive, cum ar fi ventilația intermitentă cu presiune pozitivă (VIPP) sau ventilatoarele bifazice cu presiune pozitivă (BIPAP) cu piesa bucală sau nazală, pot stabiliza situația și preveni complicații precum infecțiile respiratorii, declinul funcției respiratorii, sau pot amâna necesitatea ventilației invazive (traheostomie) [54,58] și desemenea îmbunătățesc capacitatea de exercițiu [59] (Clasa IV). Dacă este necesar suportul respirator invaziv, pacienții cu SPP cu traheostomă și ventilație mecanică la domiciliu percep o stare bună de sănătate în ciuda dizabilității fizice severe [60] (Clasa III). În cazul pacienților care folosesc deja suport respirator intermitent este util antrenamentul musculaturii respiratorii [61] (clasa IV), fiind benefice precauții generale cum ar fi renunțarea la fumat, mobilizarea secrețiilor și asistarea tusei.

Simptome bulbare

În cazul pacienților cu SPP, slăbiciunea musculaturii bulbare determină disfagie, disfonie, modificări ale vocii [62,65]. Studii de caz arată că logopedia și antrenamentul musculaturii laringiene sunt utile pentru acești pacienți [65] (clasa IV).

Controlul greutății, dispozitive de asistare și modificarea stilului de viață

A fost subliniată importanța scăderii în greutate, adaptarea la dispozitivele de asistare și modificarea activitații zilnice [35,66,67]. Dovezile științifice pentru aceste recomandări sunt limitate dar a existat un consens în grupul nostru că pacienții cu scădere de forță musculară beneficiază în urma scăderii în greutate, ortezelor, cârjelor și cărucioarelor mobile, care le facilitează activitatea zilnică (indicații de practică clinică corectă). Participarea în programele de antrenament muscular și antrenamentul de anduranță duce în multe cazuri la scăderea în greutate, dar nu există nici o dovadă că scăderea în greutate poate ameliora simptomatologia. Pacienții cu IMC (indice de masă corporală) mai mare de 25, obezi, nu au raportat mai multe simptome decât cei cu greutate normală [11]. Pe de altă parte  creșterea recentă în greutate reprezintă un factor predictiv pentru SPP [68]. Tulburările de somn sunt frecvente la pacienții cu SPP [11], și pot fi reprezentate de apnee obstructivă în somn, fatigabilitate la trezire și pe parcursul zilei, cefalee matinală, somnolență diurnă, sindromul picioarelor neliniștite și hipoventilație [69,71]. Este universal acceptat faptul că obezitatea este corelată cu apneea obstructivă de somn, iar controlul greutații corporale este crucial [72]. A crescut numărul pacienților ce necesită suport ventilator la domiciliu datorită hipoventilației indusă de obezitate [73]. Din această perspectivă se consideră necesară scăderea în greutate în cazul pacienților cu SPP (clasa IV). Un studiu pilot a demonstrat că folosirea cârjelor metalice și a ortezelor din carbon cu greutate mică pot fi utile în îmbunătățirea calității mersului [74]. Analiza biomecanică a modului în care pacientul se deplasează poate determina proiectarea unor orteze optime și îmbunătățirea functionalității membrelor inferioare (clasa IV) [75]. Perioadele frecvente de odihnă, conservarea energiei și simplificarea sarcinilor de serviciu sunt utile în cazul pacienților cu fatigabilitate [76].

Acceptatrea disabilităților, mijloace  educaționale

Pierderea functionalității, creșterea dizabilității și handicapului sunt frecvent întâlnite la pacienții cu SPP [6, 11,77]. Acestea au ca urmare o alterare a bunăstării pacientului și stress emoțional. Antrenamentul în grup cu alți pacienți ce suferă de SPP, urmarirea regulată a pacienților în clinici specializate previne declinul status-ului mental și determină o experiență proprie pozitivă [51,78] (Clasa III). Acceptarea dispozitivelor de asistare, suportul social și implicarea în activitățile zilnice pot facilita îndeletnicirile zilnice (Clasa III) [79].

Recomandări

Nivel A

Au fost finalizate un număr mic de studii controlate în ceea ce privește potențialul tratament specific pentru SPP, însă nu a fost raportat nici un beneficiu terapeutic pentru agenții medicamentoși evaluați (piridostigmina, steroizii și amantadina).

Nivel B

Antrenamentul muscular supravegheat, atât izokinetic cât și izometric, reprezintă o cale sigură și  eficientă de prevenire a declinului forței musculare în cazul pacienților cu scădere de forță musculară ușoară-moderată, și poate reduce fatigabilitatea musculară, scăderea forței musculare și durerii.

Nu există studii care să evalueze efectul antrenamentului muscular la pacienții cu impotență funcțională severă și nici efectele pe termen lung ale acestuia nu sunt încă explorate. Trebuie luate măsuri pentru a evita suprasolicitarea musculară precum pauze intermitente, perioade de odihnă între seriile de exerciții fizice precum și efectuarea unor exerciții submaximale. Antrenamentul în climat cald și exercițiile acvatice (altele decât înnotul), sunt utile în mod particular.

 Nivel C

 Recunoașterea disfuncției respiratorii și introducerea precoce a suportului ventilator non-invaziv previne sau întârzie declinul funcției respiratorii și necesitatea suportului ventilator invaziv. Antrenamentul musculaturii respiratorii poate îmbunătăți funcția respiratorie. Antrenamentul în grup, urmărirea regulată a pacienților și educația acestora sunt utile pentru statusul mental al pacienților și bunăstarea acestora.

Indicații de practică clinică corectă: scăderea în greutate, ajustarea și introducerea unor dispozitive de asistare potrivite; pentru toate acestea nu există dovezi știintifice semnificative.

Necesitatea revizuirii ghidurilor

Există studii în desfășurare care evaluează efectul terapiei imunomodulatoare în SPP [80], rezultatele acestora fiind diponibile în următorii 2 ani. Este util ca revizuirea acestor ghiduri să se facă în același interval de timp. Studiile clinice prospective care să evalueze forța musculară și statusul funcțional pe parcursul evoluției naturale a bolii, sunt binevenite. Sunt necesare, deasemenea, studii care să evalueze efectele antrenamentului muscular asupra pacienților cu scădere de forță musculară severă și în plus ar fi necesare studii prospective care să evalueze efectele pe termen lung ale antrenamentului muscular. Sunt necesare studii clinice prospective suplimentare care să evalueze mijloacele terapeutice, cu focalizare asupra durerii și fatigabilității deoarece acestea reprezintă simptome des întâlnite și foarte incapacitante, iar dovezile privind modalitatea de tratament a acestora sunt limitate.

Conflict de interese

Autorii nu au raportat nici un conflict de interese.

Bibliografie

1. Raymond M. Paralysie essentielle de l’enfance, atrophie musculaire consecutive. Comptes Rendus de la SocieteŽ de la Biologie et de ses Filiales 1875; 27: 158.

2. Halstead LS, Rossi CD. New problems în old polio patients: results of a survey of 539 polio survivors.

Orthopedics 1985; 8: 845–850.

3. Halstead LS. Assessment and differential diagnosis for post-polio syndrome. Orthopedics 1991; 14: 1209–1217.

4. Dalakas MC. The post-polio syndrome as an evolved clinical entity. Definition and clinical description. Annals

of the New York Academy of Sciences 1995; 753: 68–80.

5. Borg K. Post-polio muscle dysfunction 29th ENMC workshop 14–16 October 1994, Naarden, the Netherlands.

Neuromuscular Disorders 1996; 6: 75–80.

6. Ivanyi B, Nollet F, Redekop WK, et al. Late onset polio sequelae: disabilities and handicaps în a population- based cohort of the 1956 poliomyelitis outbreak în the Netherlands. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 1999; 80: 687–690.

7. Jubelt B, Agre JC. Characteristics and management of postpolio syndrome. JAMA 2000; 284: 412–414.

8. Chang C-W, Huang S-F. Varied clinical patterns, physical activities, muscle enzymes, electromyographic and histologic findings în patients with post-polio syndrome în Taiwan. Spinal Cord 2001; 39: 526–531.

9. Farbu E, Gilhus NE. Polio as a socioeconomic and health factor. A paired sibling study. Journal of Neurology 2001; 249: 404–409.

10. Farbu E, Gilhus NE. Education, occupation, and perception of health amongst previous polio patients compared

to their siblings. European Journal of Neurology 2002; 9: 233–241.

11. Farbu E, Rekand T, Gilhus NE. Post polio syndrome and total health status în a prospective hospital study. European Journal of Neurology 2003; 10: 407–413.

12. Rekand T, Korv J, Farbu E, et al. Lifestyle and late effects after poliomyelitis. A risk factor study of two populations. Acta Neurologica Scandinavica 2004; 109: 120–125.

13. Takemura J, Saeki S, Hachisuka K, Aritome K. Prevalence of post-polio syndrome based on a cross-sectional

survey în Kitakyushu, Japan. Journal of Rehabilitation Medicine 2004; 36: 1–3.

14. Nielsen NM, Rostgaard K, Juel K, Askgaard D, Aaby P. Long-term mortality after poliomyelitis. Epidemiology

2003; 14: 355–360.

15. Burger H, Marincek C. The influence of post-polio syndrome on independence and life satisfaction. Disability

and Rehabilitation 2000; 22: 318–322.

16. Halstead LS, Rossi CD. Post-polio syndrome: clinical experience with 132 consecutive outpatients. Birth Defects Original Article Series 1987; 23: 13–26.

17. Halstead LS. Post-polio syndrome. Scientific American

1998; 278: 42–47.

18. Ramlow J, Alexander M, LaPorte R, Kaufmann C, Kuller L. Epidemiology of the post-polio syndrome.

American Journal of Epidemiology 1992; 136: 769–786.

19. Lonnberg F. Late onset polio sequelae în Denmark –presentation and results of a nation-wide survey of 3 607

polio survivors. Scandinavian Journal of Rehabilitation Medicine Supplementum 1993 28: 7–15.

20. Pentland B, Hellawel D, Benjamin J, Prasad R, Ainslie A. Health Bulletin 2000; 58: 267–275.

21. Ivanyi B, Redekop W, De Jongh R, De Visser M. Computed tomographic study of the skeletal musculature of

the lower body în 45 postpolio patients. Muscle & Nerve 1998; 21: 540–542.

22. Lygren H, Jones KO, Grenstad T, Dreyer V, Farbu E, Rekand T. Disability, Fatigue, Pain and Muscle Strength

in Poliosurvivors. Submitted.

23. Cashman NR, Maselli R, et al. Late denervation în patients with antecedent paralytic poliomyelitis. New

England Journal of Medicine 1987; 317: 7–12.

24. Stalberg E, Grimby G. Dynamic electromyography and muscle biopsy changes în a 4-year follow-up: study of

patients with a history of polio. Muscle & Nerve 1995; 18: 699–707.

25. Grimby G, Stalberg E, Sandberg A, Sunnerhagen KS. An 8-year longitudinal study of muscle strength, muscle fiber size, and dynamic electromyogram în individuals with late

polio. Muscle & Nerve 1998; 21: 1428–1437.

26. Brainin M, Barnes M, Baron J-C, et al. Guidance for the preparation of neurological management guidelines by

EFNS scientific task forces – revised recommendations 2004. European Journal of Neurology 2004; 11: 1–6.

27. Trojan DA, Gendron D, Cashman NR. Anticholinesterase-responsive neuromuscular junction transmission

defects în post-poliomyelitis fatigue. Journal of Neurological Sciences 1993; 114: 170–177.

28. Trojan DA, Cashman NR. An open trial of pyridostigmine în post-poliomyelitis syndrome. Canadian Journal of

Neurological Sciences 1995; 22: 223–227.

29. Trojan DA, Collet J-P, Shapiro S, et al. A mulțicenter, randomized, double-blinded trial of pyridostigmine in

postpolio syndrome. Neurology 1999; 53: 1225–1233.

30. Horemans HLD, Nollet F, Beelen A, et al. Pyridostigmine în postpolio syndrome: no decline în fatigue and limited functional improvement. Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry 2003; 74: 1655–1661.

31. Dinsmore S, Dambrosia J, Dalakas MC. A double-blind, placebo-controlled trial of high-dose prednisone for the

treatment of post-poliomyelitis syndrome. Annals of the New York Academy of Sciences 1995; 753: 303–313.

32. Stein DP, Dambrosia JM, Dalakas MC. A double-blind, placebo-controlled trial of amantadine for the treatment of fatigue în patients with the post-polio syndrome. Annals of the New York Academy of Sciences 1995; 753: 296–302.

33. Bennett RL, Knowlton GC. Overwork weakness în partially denervated skeletal muscle. Clinical Orthopedics

1958; 15: 22–29.

34. Halstead LS, Gawne AC. NRH proposal for limb classification and exercise prescription. Disability & Rehabilitation 1996; 18: 311–316.

35. March of Dimes. March of Dimes International Conference on Post Polio Syndrome. Identifying Best Practices în Diagnosis and Care. White Plains, NY, USA: March of Dimes, 2000.

36. Borg K, Henriksson J. Prior poliomyelitis-reduced capillary supply and metabolic enzyme content în hypertrophic slow-twitch (type I) muscle fibres. Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry 1991; 54: 236–240.

37. Grimby L, Tollback A, Muller U, Larsson L. Fatigue of chronically overused motor units în prior polio patients.

Muscle & Nerve 1996; 19: 728–737.

38. Sandberg A, Stalberg E. Changes în macro electromyography over time în patients with a history of polio: a

comparison of 2 muscles. Archives of Physical Medicine and Rehabilitation 2004; 85: 1174–1182.

39. Veicsteinas A, Sarchi P, Mattiotti S, Bignotto M, Belleri M. Cardiorespiratory and metabolic adjustments during

submaximal and maximal exercise în polio athletes. Medicina Dello Sport 1998; 51: 361–373.

40. Chan KM, Amirjani N, Sumrain M, Clarke A, Strohschein FJ. Randomized controlled trial of strength training in

post-polio patients. Muscle & Nerve 2003; 27: 332–338.

41. Einarsson G. Muscle conditioning în late poliomyelitis. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 1991; 72: 11–14.

42. Ernstoff B, Wetterqvist H, Kvist H, Grimby G. Endurance training effect on individuals with postpoliomyelitis.

Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 1996; 77: 843–848.

43. Spector SA, Gordon PL, Feuerstein IM, Sivakumar K, Hurley BF, Dalakas MC. Strength gains without muscle

injury after strength training în patients with postpolio muscular atrophy. Muscle & Nerve 1996; 19: 1282–1290.

44. Agre JC, Rodriquez AA, Franke TM. Strength, endurance, and work capacity after muscle strengthening exercise în postpolio subjects. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 1997; 78: 681–686.

45. Jones DR, Speier J, Canine K, Owen R, Stull A. Cardiorespiratory responses to aerobic training by patients with

postpoliomyelitis sequelae. JAMA 1989; 261: 3255–3258.

46. Kriz JL, Jones DR, Speier JL, Canine JK, Owen RR, Serfass RC. Cardiorespiratory responses to upper

extremity aerobic training by postpolio subjects. Archives of Physical Medicine and Rehabilitation 1992; 73: 49–54.

47. Dean E, Ross J. Effect of modified aerobic training on movement energetics în polio survivors. Orthopedics 1991; 14: 1243–1246.

48. Klein MG, Whyte J, Esquenazi A, Keenan MA, Costello R. A comparison of the effects of exercise and

lifestyle modification on the resolution of overuse symptoms of the shoulder în polio survivors: a preliminary

study. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 2002; 83: 708–713.

49. Strumse YAS, Stanghelle JK, Utne L, Ahlvin P, Svendsby EK. Treatment of patients with postpolio syndrome în a warm climate. Disability & Rehabilitation 2003; 25: 77–84.

50. Willen C, Sunnerhagen KS, Grimby G. Dynamic water exercise în individuals with late poliomyelitis. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 2001; 82: 66–72.

51. Willen C, Scherman MH. Group training în a pool causes ripples on the water: Experiences by persons with late

effects of polio. Journal of Rehabilitation Medicine 2002; 34: 191–197.

52. Howard RS, Wiles CM, Spencer GT. The late sequelae of poliomyelitis. The Quarterly Journal of Medicine 1988; 66: 219–232.

53. Kidd D, Howard RS, Williams AJ, Heatley FW, Panayiotopoulos CP, Spencer GT. Late functional deterioration

following paralytic poliomyelitis. QJM: Monthly Journal of the Association of Physicians 1997; 90: 189–196.

54. Bergholtz B, Mollestad SO, Refsum H. Post-polio respiratory failure. New manifestations of a forgotten disease. Tidsskrift for den Norske Laegeforening 1988; 108: 2474–2475.

55. Howard R. Late post-polio functional deterioration. Practical Neurology 2003; 3: 66–77.

56. Stanghelle JK, Festvag L, Aksnes AK. Pulmonary function and symptom-limited exercise stress testing în subjects with late sequelae of poliomyelitis. Scandinavian Journal of Rehabilitation Medicine 1993; 25: 125–129.

57. Dean E, Ross J, Road DJ, Courtenay L, Madill KJ. Pulmonary function în individuals with a history of poliomyelitis. Chest 1991; 100: 118–123.

58. Bach JR. Management of post-polio respiratory sequelae. Annals of theNew York Academy of Sciences 1995; 753: 96–102.

59. Vaz Fragoso CA, Kacmarek RM, Systrom DM. Improvement în exercise capacity after nocturnal positive

pressure ventilation and tracheostomy în a postpoliomyelitis patient. Chest 1992; 101: 254–257.

60. Markstrom A, Sundell K, Lysdahl M, Andersson G, Schedin U, Klang B. Quality-of-life evaluation of patients

with neuromuscular and skeletal diseases treated with noninvasive and invasive home mechanical ventilation.

Chest 2002; 122: 1695–1700.

61. Klefbeck B, Lagerstrand L, Mattsson E. Inspiratory muscle training în patients with prior polio who use parttime

assisted ventilation. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 2000; 81: 1065–1071.

62. Sonies BC, Dalakas MC. Dysphagia în patients with the post-polio syndrome. New England Journal of Medicine

1991; 324: 1162–1167.

63. Ivanyi B, Phoa SS, de Visser M. Dysphagia în postpolio patients: a videofluorographic follow-up study. Dysphagia 1994; 9: 96–98.

64. Driscoll BP, Gracco C, Coelho C, et al. Laryngeal function în postpolio patients. Laryngoscope 1995; 105: 35–41.

65. Abaza MM, Sataloff RT, Hawkshaw MJ, Mandel S. Laryngeal manifestations of postpoliomyelitis syndrome.

Journal of Voice 2001; 15: 291–294.

66. Halstead LS, Gawne AC, Pham BT. National rehabilitation hospital limb classification for exercise, research,

and clinical trials în post-polio patients. Annals of the New York Academy of Sciences 1995; 753: 343–353.

67. Thorsteinsson G. Management of postpolio syndrome. Mayo Clinic Proceedings 1997; 72: 627–638.

68. Trojan DA, Cashman NR, Shapiro S, Tansey CM, Esdaile JM. Predictive factors for post-poliomyelitis syndrome. Archives of Physical Medicine and Rehabilitation 1994; 75: 770–777.

69. Steljes DG, Kryger MH, Kirk BW, Millar TW. Sleep în postpolio syndrome. Chest 1990; 98: 133–140.

70. Van Kralingen KW, Ivanyi B, Van Keimpema ARJ, Venmans BJW, De Visser M, Postmus PE. Sleep complaints în postpolio syndrome. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 1996; 77: 609–611.

71. Hsu AA, Staats BA. _Postpolio_ sequelae and sleep-related disordered breathing. Mayo Clinic Proceedings 1998; 73: 216–224.

72. Gami AS, Caples SM, Somers VK. Obesity and obstructive sleep apnea. Endocrinology and Metabolism

Clinics of North America 2003; 32: 869–894.

73. Janssens J-P, Derivaz S, Breitenstein E, et al. Changing patterns în long-term noninvasive ventilation: a 7-year

prospective study în the Geneva Lake Area. Chest 2003; 123: 67–79.

74. Heim M, Yaacobi E, Azaria M. A pilot study to determine the efficiency of lightweight carbon fibre orthoses în the management of patients suffering from post-poliomyelitis syndrome. Clinical Rehabilitation 1997; 11: 302–305.

75. Perry J, Clark D. Biomechanical abnormalities of postpolio patients and the implications for orthotic management. Neurorehabilitation 1997; 8: 119–138.

76. Packer TL, Martins I, Krefting L, Brouwer B. Activity and post-polio fatigue. Orthopedics 1991; 14: 1223–1226.

77. Nollet F, Beelen A, Prins MH, et al. Disability and functional assessment în former polio patients with and

without postpolio syndrome. Archives of Physical Medicine & Rehabilitation 1999; 80: 136–143.

Informațiile oferite de LaMedic.ro sunt concepute să vină în sprijinul, și nu să înlocuiască relația existentă între pacient / vizitator al website-ului și medicul său.

 

 


eMedic.ro     |     laAnunt.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014