LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/Simptome Boli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Mall Anunturi  Contact

Sarcoamele de tesuturi moi

26.11.2013/ Ministerul Sănătății

 

Recomandări ESMO pentru diagnostic, tratament si urmărire

P.G. Casali – Department of Cancer Medicine, Instituto Nazionale dei Tumori, Milan, Italy

L. Jost – Department on Oncology, Kantonsspital, Bruderholz, Switzerland

J. Verweij – Department of Clinical Oncology, Erasmus University Medical Center, Rotterdam, The Netherlands

J,-Y. Blay – INSERM U590, Claude Benard University and Department of Oncology, Edouard Herriot Hospital, Lyon, France

Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv132–iv136, 2009

doi:10.1093/annonc/mdp153

INTRODUCERE

    Urmatoarele recomandări sunt valabile pentru sarcoamele de tip “adult” ale țesuturilor moi dezvoltate la nivelul membrelor si a trunchiului superficial. Recomandările pentru  sarcoamele retroperitoneale, fibromatoza de tip desmoid si sarcoamele uterine sunt tratate separat la sfârșitul capitolului, menționându-se aspectele specifice prin care acestea diferă de sarcoamele de țesuturi moi mai frecvente. Principiile fundamentale de diagnostic si tratament sunt aplicabile tuturor sarcoamelor de țesturi moi, inclusiv celor mai rare forme de prezentare (tumori stromale gastrointestinale, sarcoame ale capului si gâtului), care, din acest motiv, nu vor mai fi tratate separat. Anumite tipuri histologice merita insa o abordare separata, care nu poate fi realizata aici, având in vedere obiectivul  acestor recomandari. Tumorile Ewing extrascheletale, rabdomiosarcomul embrionar si cel alveolar vor fi  acoperite în alte recomandări clinice ESMO, ele necesitănd abordari complet diferite. Aceleași considerente se aplică si in cazul GIST-urilor.

INCIDENȚA

Sarcoamele de tip adult ale țesuturilor moi sunt tumori rare, cu o incidență de aproximativ 4/100.000/an în Europa.

DIAGNOSTIC

Abordarea standard pentru diagnostic constă în multiple puncții biopsii histologice(de tip “core-needle”). Totusi, o biopsie excizională poate reprezenta cea mai practică opțiune pentru tumorile superficiale mai mici de 5cm. O biopsie deschisă poate in fi ,in cazuri selectionate, optiunea corecta. Biopsia trebuie efectuata de un chirurg cu experientă in domeniu, dupa discutia prealabila cu radiologul. Ea ar trebui planificată astfel incât traiectul de biopsie si cicatricea să poată fi excizata la interventia chirurgicala definitivă si trbuie precedată de examene imagistice (RMN cu substanță de contrast fiind metoda de elecție pentru tumorile de membre si superficiale  ale trunchiului).

Diagnosticul histologic trebuie făcut conform clasificării Organizaței Mondiale a  Sănătății. Gradul de malignitate (G) trebuie stabilit în toate cazurile în care este posibil. În Europa este folosit de obicei sistemul de grading al Federației Naționale a Centrelor de Luptă Împotriva Cancerului, care distinge trei grade de malignitate. O puncție biopsie poate subestima gradul de malignitate; atunci când tratamentul preoperator reprezintă o opțiune, examenele imagistice pot oferi clinicianului informatii utile in estimarea gradului de malignitate. Diagnosticul anatomo-patologic se bazează pe histologie si imunohistochimie. Acesta ar trebui completat cu histologie moleculara (FISH, RT-PCR), efectuate într-un laborator  cu  program extern de verificare a calității (mai ales atunci când forma histologica este rar intalnita sau diagnosticul histologic este in dubiu). Piesa trebuie fixată cu formol (fixarea cu soluție Bouin ar trebui evitată, aceasta putând diminua fezabilitatea analizei moleculare). Colectarea mostrelor de țesut congelate sau a amprentelor tumorale este încurajată, deoarece pot apărea noi metode de analiză histopatologică, ce ar putea fi utilizate în folosul pacientului. Trebuie obtinut consimțământul informat al pacientului pentru stocarea probelor in vederea analizei ulterioare și al cercetării, acolo unde legislația și ghidurile naționale o permit.

Localizarea, dimensiunile și adâncimea tumorii (în raport cu fascia musculară) ar trebui notate, ele avand, alături de gradul de malignitate, valoare prognostică,.

STADIALIZARE ȘI EVALUAREA RISCULUI

Examenul histopatologic trebuie să includă o descriere adecvată a limitelor de rezecție (statusul marginilor marcate cu cerneal si distanța dintre tumoră si cea mai apropiată margine marcata cu cerneala). Aceasta permite evaluarea statusului marginilor (daca marginea este intralezionala, minima sau larga si distanta de tesuturile din jur). Evaluarea histopatologică trebuie realizată in colaborare cu chirurgul.

Protocolul operator trebuie să furnizeze detalii legate de inteventia chirurgicala, cu privire la o posibilă inseminare tumoral (ex. Trebuie sa mentioneze dacă tumora a fost deschisa, etc.).

Dacă pacientul a urmat tratament preoperator, raportul histopatologic trebuie să includă o evaluare a răspunsului tumoral. Totusi, spre deosebire de osteosarcom și tumorile Ewing, in prezent nu dispunem de un sistem de evaluare validat. Nu afost stabilit un procent de celule reziduale viabile care sa aiba o valoare prognostica specifica. Aceasta depinde de mai mulți factori, incluzând prezența necrozei si sângerării nelegate de tratament si de heterogenitatea modificărilor post-terapeutice..O evaluare multidisciplinara (anatomopatolog si radiolog) este recomandata.

O tomografie computerizată de torace este obligatorie în vederea stadializării. In funcție de tipul histologic si de alte aspecte clinice, stadializarea poate necesita  si alte evaluari (ex. evaluarea adenopatiilor regionale pentru sarcomul sinovial sau sarcomul epitelioid, CT-ul abdominal pentru liposarcomul mixoid, etc.). Sistemul de clasificare al American Joint Committee on Cancer (AJCC)/International Union against Cancer (UICC) subliniază importanța gradului de malignitate pntru sarcom. Utilizarea sa in practica clinica este totusi limitata. Pe langa grading alti factori prognostici sunt dimensiunea si profunzimea tumorii. Rezecabilitatea/nerezecabilitatea tumorii este desemenea importanta.

  

TRATAMENT

Sarcoamele de țesuturi moi sunt omniprezente ubicuitare și saant adesea tratate multimodal. Planning-ul multidisciplinar (implicând anatomopatologul, radiologul, radioterapeutul, oncologul medical si oncologul pediatru acolo unde este cazul) al tratamentului este obligatoriu.  Aceasta trebuie să aibă loc în centre specializate pentru sarcoame si/sau în cadrul unei rețele dispunand de expertiză multidisciplinară. Aceste centre sunt implicate în studii clinice în care înrolarea pacienților cu sarcoame este puternic incurajata.. Indrumarea catre aceste centre de refernta ar trebui facuta chiar din momentul aparitiei suspiciunii diagnostice de sarcom. Practic aceasta presupune trimiterea tuturor pacienților cu tumori profunde de țesuturi moi sau cu leziuni superficiale avand diametrul mai mare de 5cm.

Boala limitată

Rezecția chirurgicală este tratamentul standard pentru pacientii avand boală localizată. Intervenția trebuie efectuată de un chirurg specializat in tratamentul acestei afecțiuni. Procedeul standard este excizia largă, urmată de radioterapie ca tratament standard pentru tumorile profunde de grad mediu-înalt, cu diametrul mai mic de 5cm [II,A]. Aceasta implică excizia tumorii cu o zonă de țesut normal in jur. In unele studii a fost stabilită o limită de siguranță de 1cm; este important insa de realizat ca aceasta poate fi minimă in cazul existentei unor bariere anatomice anatomice precum fascii musculare, periost sau perinerv. O excizie marginală poate fi acceptabilă in cazuri selectate, in special pentru tumorile lipomatoase atipice extracompartimentale.

Deși radioterapia ca tratament adjuvant inaintea intervenției chirurgicale reprezină un standard pentru tumorile profunde de grad mediu-înalt, cu diametrul mai mare de 5cm, ea este o opțune si in cazuri selectionate cu leziuni profunde mai mici sau egale de 5cm sau cu tumori avand grad scazut de diferențiere. Rezecția compartimentală în cazul tumorilor intracompartimentale, atunci când este realizată, nu necesită radioterapie adjuvantă. Radioterapia trebuie administrată postoperator , cu cele mai bune echipamente disponibile, doza fiind de 50-60Gy, cu fracțiuni de 1,8-2 Gy, eventual cu boost de până la 66 Gy, în funcție de prezentare si calitatea chirurgiei. Ca alternativă, radioterapia se poate efectua preoperator, de obicei cu o doză de 50 Gy. Radioterapia intraoperatorie (IORT) si brachyterapia pot reprezenta opțiuni terpeutice in cazuri selecționate.

Au fost prezentate date conform cărora chimioterapia adjuvantă poate reduce (sau cel puțin intarzia aparitia…) riscul recidivei locale si la distanță la pacienții cu risc crescut. O meta-analiză recentă a evidențiat un beneficiu limitat atât in termeni de supreviețuire  si de supravietuire liberă de recidiva. Studiile sunt totusi contradictorii; o demonstratie irefutabila a eficientei chimioterapiei nu este inca disponibila. Deasemenea nu se cunosc beneficii specifice unor subgrupuri terapeutice. 

Ca urmare, chimioterapia adjuvantă nu reprezintă un standard terapeuticin  sarcoamelor de țesuturi moi de tip adult; poate fi propusa ca opțiune pacienților cu risc înalt (tumoră G2-3, profunda, cu diametrul mai mare de 5cm), pentru decizie comuna (medic-pacient) în condiții de incertitudine [IIC].  Tipul histologic poate fi luat în considerație în luarea deciziei, unele tipuri fiind mai chimiosensibile decât altele. Daca se decide pentru chimioterapie, aceasta ar trebui efectuată, măcar în parte, preoperator. Ar putea fi obtinut un beneficiu local, care sa usureze intervenția chirurgicală.  Îintr-un amplu studiu randomizat de faza a III-a (pentru pacienți cu sarcoame G2-3, profunde cu diametrul mai mare de 5 cm), hipertermia locală în asociere cu chimioterapia sistemică a fost asociată cu o îmbunătățire a supraviețuirii totale.

Reintervenția chirurgicală ar trebui luată în consedarare, dacă limitele de siguranță pot fi realizate fără morbiditati majore, luând în considerație extensia tumorală si bilogia tumorală (de exemplu, poate fi omisa in tumorile lipomatoase atipice intracompartimentale). În cazul interventiilor R2, reintervenția este obligatorie, eventual cu tratament preoperator dacă limitele de siguranță nu pot fi obținute sau dacă intervenția chirurgicală ar fi prea mutilantă. În acest ultimul caz,  utilizarea tratamentului multimodal, urmat de  intervenție chirurgicală mai puțin radicală necesită luarea unei decizii commune(medic-pacient) in conditii de incertitudine. Cand sunt necesare chirurgia plastică si grefele vasculare trebuie utilizate, pacientul trebuie îndrumat catre specialiști de domeniu dacă este nevoie. Radioterapia va urma exciziilor marginale R1-R2, dacă acestea nu pot fi corectate prin reintervenție.

În cazul tumorilor nerezecabile sau acelora excizabile doar prin intervenții mutilante (caz în care decizia trebuie luată împreună cu pacientul), opțiunile sunt reprezentate de chimioterapie +/- radioterapie sau perfuzii hipertermice izolate ale membrelor (daca boala este limitată la un membru) cu factor de necroză tumorală alfa (TNFa) + melphalan, sau chimioterapie combinată cu hipertermie regionala.

Metastazele limfoganglionare regionale trebuie diferențiate de metastazele de țesuturi moi implicând limfoganglionii. Sunt rare și reprezintă un factor de prognostic negativ pentru sarcoamele adult-type de țesuturi moi. Exista perceptia ca la acesti pacienti ar trebui planificat un tratament mai agresiv, deși nu există dovezi care să arate ca aceasta ar ameliora rezultatele. Pentru histologiile sensibile, intervenția chirurgicală cu excizie largă (intervențiile mutilante sunt foarte rar indicate ținând cont de prognosticul acestor pacienți) trebuie  asociată cu radioterapia adjuvantă și chimioterapia adjuvantă (standard de tratament). Chimioterapia poate fi administrată preoperator cel puțin în parte. Aceste metode de tratament nu ar trebui privite ca “adjuvante”, contextul fiind în realitate cel al unei boli sistemice. Într-un amplu studiu radomizat de faza a III-a (incluzând pacienți tumorile profunde de grad mediu-înalt, cu diametrul mai mare de 5 cm), hipertermia regională adăugată chimoterapiei a fost asociată cu ameliorarea controlui local si a supraviețuirii libere de boală. Perfuzia izolata a membrelor pote fi o opțiune pentru această populație în asociere cu chimioterapia și radioterapia.

Abordarea standard pentru redcidiva locală este asemănătoare cu abordarea bolii ințiale, exceptând o mai mare utilizare a radioterapiei pre- sau postoperatorie (dacă aceasta nu a fost deja efectuată).

Boala extinsă

În cazul metastazelor pulmonare sincrone fara afectare extrapulmonară, tratamentul standard este reprezentat de chimioterapie [IV,B]. Excizia metastazelor pulmonare complet rezecabile trebuie propusa pacientilor, mai ales la cei chimioresponsivi. Cazurile cu metastazele pulmonare metacrone rezecabile si cu extensie rezonabilă sunt tratate prin excizia tuturor leziunilor vizibile (standard de tratament) [IV,B]. Chimioterapia poate fi adăugată ca opțiune, ținând seama de factorii de prognostic (un interval scurt până la recădere si un numar mare de leziuni sunt factori de prognostic negativi, incurajând introducerea chimioterapiei), desi nu exista inca o demonstratie concludenta a beneficiului acestei abordari. Chimioterapia se administreaza de prefeinta preoperator, pentru a evalua raspunsul terapeutic si asfel să permita modularea duratei tratamentului.

Afectarea extrapulmonară este tratată cu chimioterapie ca tratament standard [I,A]. In cazuri inalt selectionate, rezectia metastazelor responsive, pulmonare sau extrapulmonare, poate fi propusa, luind in considerare localizarea lor si evolutia naturalaa bolii  in cazul respectiv.

Chimioterapia standard este bazată pe antracicline în prima linie de tratament [I,A]. Nu există date clare care să ateste superioritatea asocierilor medicamentoase fara de monochimioerapia cu doxorubicin. Totusi, conform mai multor studii, deși nu toate randomizate, pentru anumite tipuri histologice rata de raspuns este mai mare.

Astfel, polichimioterapia cu doxorubicin si ifosfamidă ar putea fi tratamentul de elecție, mai ales atunci când un răspuns tumoral poate oferi un avantaj si statusul de performanță este bun. Dacarbazina poate fi adăugată la această schemă de tratament. În cazul angiosarcoamelor taxanii pot reprezenta o opțiune alternativă, ținând cont de activitatea antitumorală mai mare în acest tip histologic [IV,B]. Evident, taxanii pot reprezenta o opțiune pentru a doua linie de tratament in acest subtip. Imatinib –ul reprezintă terapia standard pentru acele rare cazuri de dermatomiofibrosarcom protuberans care nu sunt rezecabile sau cu metastaze ce necesită tratament [IV,B].

Pacienții care au primit deja chimioterapie pot fi tratați cu ifosfamidă, dacă nu a fost inclusă în tratamentul anterior. Doze mari de ifosfamidă reprezintă o alternativă pentru pacienții care au primit anterior doze standard [IV,C]. Trabectedin-ul este o opțiune pentru linia a 2-a de tratament. S-a dovedit eficient în tratamentul leiomiosarcomului si liposarcomului. În liposarcomul mixoid  a fost raportat un pattern specific de raspuns, cu o fază inițială de modificări tisulare ce precede scăderea masei tumorale. S-au obținut răspunsuri și în alte tipuri histologice, inclusiv in sarcomul sinovial. Studii randomizate au arătat că asocierea gemcitabină + docetaxel este mai eficientă decât monoterapia cu gemcitabină în a doua linie de chimioterapie [II,D]. Gemcitabina a dovedit actiune antitumorală în monoterapie și în tratamentul leiomiosarcomului. Dacarbazinul prezintă oarecare acțiunr antitumorală ca tratament de linia a doua  în special in leiomiosarcoame). Tratamentul paleativ reprezintă o opțiune pentru pacienții pretratați cu boală avansată, in special candanterior au fost încercate mai multe linii de tratament.

URMĂRIREA PACINTULUI

Nu există date publicate care să sprijine anumite strategii pentru urmărirea pacinților cu boala localizată tratați chirurgical. Cele mai frecvente recidive apar la nivel pulmonar.  Gradul de malignitate influențează viteza cu care apare recidiva.  Evaluarea riscului de recidivă, bazată pe gradul de diferențiere, dimensiunile si localizarea tumorii poate ghida alegerea strategiei de urmarire. Pacienții cu risc înalt recidivează în genaral în primii 2-3 ani, în timp ce pacienții cu risc scăzut pot recidiva mult mai târziu, deși este puțin probabil.  Descoperirea precoce a recidivei pulmonare poate avea implicații prognostice, metastazele pulmonare fiind asimptomatice în stadiile in care sunt rezecabile. Astfel, investigațiile de control se pot concentra pe aceste situsuri de recidiva.  Nu a fost stabilită cea mai bună metodă de urmărire. Desi utilizarea RMN-ului (pentru detectarea recidivei locale) și a CT-ului (pentru metastazelor pulmonare)  pot depista recidivele mai devreme, ramane inca de demonstrat beneficiul clinic si in termeni de raport cost/eficienta comparativ cu evaluarea clinică a situsului primar si radiografiile pulmonare periodice.

Pacienții cu grad mediu/înalt tratați chirurgical pot fi urmariți prin controale periodice la 3-4 luni în primii 2-3 ani, apoi de două ori pe an până la 5 ani și o dată pe an după aceea. Pacienții cu sarcom cu grad scăzut pot fi verificați pentru recidivă locală la 4-6 luni, cu radiografii pulmonare sau CT toracic la intervale mai lungi timp de 3-5 ani, apoi anual.

PREZENTARI ȘI ENTITĂȚI SPECIALE   

Sarcoame retroperitoneale

Procedura standard de diagnostic este reprezentată de biopsia de tip „core-needle”. O biopsie deschisă poate reprezenta o opțiune in anumite cazuri. În ambele cazuri traiectul biopsiei trebuie atent planificat pentru a evita contaminarea si complicațiile. Totuși, investigațiile imagistice pot fi suficiente pentru diagnosticarea tumorilor lipomatoase, daca se ia ăn discuție tratament preoperator. Tratamentul standard pentru boala localizată este reprezentat de intervenția chirurgicală, care este cel mai bine realizata printr-o rezecție compartimetală retroperitoneală (excizia completă a tumorii, împreună cu rezectie viscerala in bloc) [IV.D]. Tratamentul preoperator poate reprezenta o opțiune, incuzând radioterapia, chimioterapia, radiochimioterapia, hipertermia regională in asociere cu chimioterapia.       Chimioterapia adjuvantă reprezintă o opțiune de tratament pentru pacienții cu formă localizată cu risc înalt de sarcoame de tesuturi moi ale membrelor și tumorilor superficiale ale trunchiului.

Sarcoamele uterine

Acest grup include leiomiosarcoamele, sarcoamele stromale endometriale, sarcoamele endometriale nediferențiate si sarcoamele heterologe pure. Carcinosarcoamele (tumorile maligne Mulleriene mixte) sunt neoplasme mixte epiteliale și mezenchimale, al caror tratament trebuie sa tina seama de natura lor in principal epiteliala.

Tratamentul standard pentru toate aceste tumori, atunci când sunt localizate, este reprezintat de histerectomia totală, deși, pentru sarcoamele stromale endometriale se practică salpingooforectomia bilaterală (dat fiind hormomosensibilitatea acestor tumori), iar limfadenectomia poate reprezenta o opțiune, datorită probabilității crescute de afectare ganglionară [IV,D]. În ceea ce privește leiomiosarcomul și sarcoamele nediferențiate anexectomia bilaterală, mai ales la femeile în premenopauză, precum și limfadenectomia nu si-au demonstrat eficiență în lipsa invaziei macroscopice. Radioterapia nu a influențat supraviețuirea totala sau supravietuirea liberă de boală in studiile randomizate, deși unele studii retrospective au sugerat o posibilă diminuare a recidivelor locale. Astfel, radioterapia adjuvantă poate reprezenta o opțiune numai in cazuri selcționate, ca  decizie luată împreună cu pacientul [III,C]. Tratamentul sistemic al bolii metastatice se bazeză pe sensibilitatea hormonală a acestora [V,D]. De aceea în general sunt utilizate progestativele, împreună cu un analog Gn-RH si inhibitori de aromatază. Sunt contraindicate tamoxifenul si tratamentul hormonal de substituție cu estrogeni. Tratamentul chirurgical al metastazelor pulmonare reprezintă o opțiune, ținând cont de evoluția naturală a bolii.  Tratamentul sistemic al leiomiosarcomului, sarcomului endometrial nediferențiat și al sarcomului heterolog pur este asemănător celui al sarcomelor de țesuturi moi.de tip adult.

Fibromatoza agresivă de tip desmoid

Tratamentul standard pentru boala primară este excizia largă, atunci câns aceasta poate fi efectuată fără pierderi funcționale semnificative. În acele cazuri în care se poate realiza numai o excizie marginală, radioterapia postoperatorie este o opțiune, după o consultare cu pacientul, ținând cont de posibila aparitie a sarcoamelor cu grad inalt radioinduse,  în conditii de boala nemetastatică. Simpla supraveghere poate reprezenta o opțiune in anumite cazuri, ținând cont de evoluția natural a bolii.

În cazul în care intervenția chirurgicală at putea provoca lezări funcționale semnificative opțiunile terapeutice sunt reprezentate de excizie largă, alături de radioterapie, observație, perfuzia izolată a unui membru -ILP (în cazul în care boala este limitată la un membru) sau tratamentsistemic [V,D].

Aceleași considerente se aplică și în cazul recidivelor. În cazul bolii irezecabile radioterapia, ILP si terapia sistemică pot fi luate în considerație, alături de supraveghere [V,D]. Terapia sistemică include: tratament hormonal (Tamoxifen, Toremifene, analogi de Gn-RH); antiinflamatorii nesteroidiene; chimioterapia cu doze mici, precum methotrexat + vinblastin sau methotrexat + vinorelbine; interferon în doze mici; imatinib; chmioterapia cu doze complete (scheme active în sarcoame). Este recomandabilă utilizarea tratamentelor mai puțin toxice înaintea celor cu toxicitate mai ridicată, într-un tratament în trepte.

NOTE

Nivelurile de evidenta [I-V] si Gradul de recomandare [A-D] așa cum sunt utilizate de American Society of Clinical Oncology sunt trecute în paranteze pătrate. Afirmațiile fara gradări sunt considerate standarde de practică clinică de către experti și de Facultatea ESMO.

Aceste recomandări clinice le completează pe cele din 2008 în urma unui eveniment comun organizat de ESMO în Lugano în octombrie 2007. Update-ul din 2009 si evenimentul precedent au implicat aceeași experți din Comunitatea Europeană a grupurilor de cercetare a sarcomului și din unele centre de cercetare din afara Europei. Acest text reflectă un consens intre aceștia, deși fiecare poate sa nu îl considere in deplin acord cu propriile opinii.

Lista de consens

Paolo G. Casali, Milano, Italy (coordinating author); Jean-Yves Blay, Lyon, France (autor coordinator).

Massimo Aglietta, Torino, Italy; Thor Alvegard, Lund, Sweden; Larry Baker, Ann Arbor, USA; Robert Benjamin, Houston, USA; Martin Blackstein, Toronto, Canada; Sylvie Bonvalot, Paris, France; Ioannis Boukovinas, Thessaloniki, Greece; Binh Bui, Bordeaux, France; Angela Buonadonna, Aviano, Italy; Paola Collini, Milano, Italy; Alessandro Comandone, Torino, Italy; Enrique de Alava, Salamanca, Spain; Maria Debiec-Rychter, Leuven, Belgium; Angelo Paolo Dei Tos, Treviso, Italy; George D. Demetri, Boston, USA; Palma Dileo, Milano, Italy; Mikael Eriksson, Lund, Sweden; Andrea Ferrari, Milano, Italy; Stefano Ferrari, Bologna, Italy; Sergio Frustaci, Aviano, Italy; Xavier Garcia-Del-Muro, Barcelona, Spain; Robert Grimer, Birmingham, UK; Alessandro Gronchi, Milano, Italy; Federica Grosso, Milano, Italy; Pancras Hogendoorn, Leiden, the Netherlands; Peter Hohenberger, Mannheim, Germany; Rolf Issels, Munich, Germany; Svetlana Jezdic, Lugano, Switzerland; Heikki Joensuu, Helsinki, Finland; Lorenz Jost, Bruderholz,Switzerland; Ian Judson, London, UK; Michael Leahy, London, UK; Serge Leyvraz, Lausanne, Switzerland;   Axel Le Cesne, Paris, France; Robert Maki, New York, USA; Javier Martin, Mallorca, Spain; Joan Maurel, Barcelona, Spain; Pierre Meeus, Lyon, France; Michael Montemurro, Lausanne, Switzerland; Patrizia Olmi, Milano, Italy; Shreyas Patel, Houston, USA; Piero Picci, Bologna, Italy; Andres Poveda, Valencia, Spain; Peter Reichardt, Berlin, Germany; Martin H. Robinson, Sheffield, UK; Piotr Rutkowski, Warsaw, Poland; Marcus Schlemmer, München, Germany; Patrick Schoffski, Leuven, Belgium; Stefan Sleijfer, Rotterdam, the Netherlands; Kirsten Sundby Hall, Oslo, Norway; Elena Tamborini, Milano, Italy; Jonathan Trent, Houston, USA; Frits Van Coevorden, Amsterdam, the Netherlands; Martine Van Glabbeke, Brussels, Belgium; Allan Van Oosterom, Leuven, Belgium; Jaap Verweij, Rotterdam, the Netherlands; Eva Wardelmann, Bonn, Germany; John Zalcberg, Melbourne, Australia.

BIBLIOGRAFIE
1. Antman K, Crowley J, Balcerzak SP, et al. An intergroup phase III randomized study of doxorubicin and dacarbazine with or without ifosfamide and mesna in advanced soft tissue and bone sarcomas. J Clin Oncol (1993) 11:1276–1285.[Abstract/Free Full Text]

2. Bonvalot S, Rivoire M, Castaing M, et al. Primary retroperitoneal sarcomas: a multivariate analysis of surgical factors associated with local control. J Clin Oncol (2009) 27:31–37.[Abstract/Free Full Text]

3. Eggermont AMM. Isolated limb perfusion in the management of locally advanced extremity soft tissue sarcoma. Surg Oncol Clin N Am (2003) 12:469–483.[CrossRef][Medline]

4. Fata F, O'Reilly E, Ilson D, et al. Paclitaxel in the treatment of patients with angiosarcoma of the scalp or face. Cancer (1999) 86:2034–2037.[CrossRef][ISI][Medline]

5. Garcia-Carbonero R, Supko JG, Manola J, et al. Phase II and pharmacokinetic study of ecteinascidin 743 in patients with progressive sarcomas of soft tissues refractory to chemotherapy. J Clin Oncol (2004) 22:1480–1490.[Abstract/Free Full Text]

6. Gronchi A, Lo Vullo S, Fiore M, et al. Aggressive surgical policies in a retrospectively reviewed single-institution case series of retroperitoneal soft tissue sarcoma patients. J Clin Oncol (2009) 27:24–30.[Abstract/Free Full Text]

7. Grosso F, Jones RL, Demetri GD, et al. Efficacy of trabectedin (ecteinascidin-743) in advanced pretreated myxoid liposarcomas: a retrospective study. Lancet Oncol (2007) 8:595–602.[CrossRef][ISI][Medline]

8. Hensley ML, Maki R, Venkatraman E, et al. Gemcitabine and docetaxel in patients with unresectable leiomyosarcoma: results of a phase II trial. J Clin Oncol (2002) 20:2824–2831.[Abstract/Free Full Text]

9. Hensley ML, Blessing JA, Mannel R, Rose PG. Fixed-dose rate gemcitabine plus docetaxel as first-line therapy for metastatic uterine leiomyosarcoma: a Gynecologic Oncology Group phase II trial. Gynecol Oncol (2008) 109:329–334.[CrossRef][ISI][Medline]

10. Issels RD, Lindner LH, Wust P, et al. Regional hyperthermia (RHT) improves response and survival when combined with systemic chemotherapy in the management of locally advanced, high grade soft tissue sarcomas (STS) of the extremities, the body wall and the abdomen: A phase III randomised prospective trial (EORTC-ESHO Intergroup trial) ASCO Ann Meet Proc Part I. J Clin Oncol (2007) 25(Suppl 18). 10009.

11. Janinis J, Patriki M, Vini L, et al. The pharmacological treatment of aggressive fibromatosis: a systematic review. Ann Oncol (2003) 14:181–190.[Abstract/Free Full Text]

12. Kanjeekal S, Chambers A, Fung MF, Verma S. Systemic therapy for advanced uterine sarcoma: a systematic review of the literature. Gynecol Oncol (2005) 97:624–637.[CrossRef][ISI][Medline]

13. Le Cesne A, Antoine E, Spielmann M, et al. High-dose ifosfamide: circumvention of resistance to standard-dose ifosfamide in advanced soft tissue sarcomas. J Clin Oncol (1995) 13:1600–1608.[Abstract/Free Full Text]

14. Maki RG, Wathen JK, Patel SR, et al. Randomized phase II study of gemcitabine and docetaxel compared with gemcitabine alone in patients with metastatic soft tissue sarcomas: results of sarcoma alliance for research through collaboration study 002. J Clin Oncol (2007) 25:2755–2763.[Abstract/Free Full Text]

15. Pastorino U, McCormack PM, Ginsberg RJ. A new staging proposal for pulmonary metastases. The results of analysis of 5206 cases of resected pulmonary metastases. Chest Surg Clin N Am (1998) 8:197–202.[Medline]

16. Penel N, Bui BN, Bay JO, et al. Phase II trial of weekly paclitaxel for unresectable angiosarcoma: the ANGIOTAX Study. J Clin Oncol (2008) 26:5269–5274.[Abstract/Free Full Text]

17. Pervaiz N, Colterjohn N, Farrokhyar F, et al. A systematic meta-analysis of randomized controlled trials of adjuvant chemotherapy for localized resectable soft-tissue sarcoma. Cancer (2008) 113:573–581.[CrossRef][ISI][Medline] 18. Sarcoma Meta-analysis Collaboration. Adjuvant chemotherapy for localised resectable soft-tissue sarcoma of adults: metaanalysis of individual data. Lancet (1997) 350:1647–1654.[CrossRef][ISI][Medline]

 


eMedic.ro     |     laAnunt.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2013