LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislaţie  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Mall Anunturi  Contact

Dr. Ciprian Constantin: Principiile nutriției sănătoase - "fibrele alimentare"

Agerpres

 

Starea de nutriție poate exprima gradul în care sunt satisfăcute nevoile organismului, susține medicul primar Ciprian Constantin, șef al Departamentului de Diabet și Nutriție din cadrul SUUMC ''Carol Davila''.

Potrivit acestuia, unul dintre cele mai importante principii ale nutriției sănătoase este consumul în cantitate adecvată a componentelor care alcătuiesc un meniu optim.

"Dincolo de cele trei componente de bază (glucide, lipide, proteine), fibrele alimentare sunt un alt component de bază al dietei și sunt bine caracterizate. Fibrele alimentare sunt principii de natură vegetală, nedigerabile de către enzimele digestive și neabsorbabile prin mucoasa intestinală, majoritatea sunt polimeri glucidici. În această categorie sunt incluse și substanțe de tipul gumelor, mucilagiilor, pectinelor — care nu au structura fibrilară", a afirmat medicul.

El a spus că există fibre insolubile — celuloza, lignina, unele hemiceluloze — care au rol important în tranzitul intestinal, dar și fibre solubile — pectine, unele hemiceluloze, gume, mucilagii, polizaharide de depozit — cu rol în tranzit intestinal, dar și în formarea gazelor.

Dr. Ciprian Constantin a adăugat că acidul fitic și fitații, sterolii vegetali, saponinele, taninuri — nu sunt polimeri glucidici, însă în intestin au comportament asemănător fibrelor.

"Fibrele alimentare pot influența absorbția micro—și macronutrienților: fitatul leagă ioni, în special Calciu, Cupru, Zinc, Fier. Deoarece Calciu catalizează acțiunea amilazei poate determina în plus scăderea hidrolizei amidonului. În schimb, alte tipuri de fibre, de ex. inulina, cresc absorbția Calciului (deficitul de calciu poate contribui la apariția osteoporozei la vârsta senectuții pentru femei, fără a influența însă absorbția altor ioni (afirmație controversată). Celuloza și alte fibre insolubile cresc volumul scaunului atât direct, cât și prin absorbția apei, stimulează peristaltismul (sunt indicate în tratamentul constipației), fibrele alimentare insolubile au efect protector pentru cancer, probabil prin legarea carcinogenilor și îndepărtarea lor din intestin", a explicat medicul.

El a subliniat că studiile epidemiologice susțin corelația negativă între consumul crescut de fibre și cancerele de colon și sân, la fel studiile epidemiologice — corelația negativă între consumul crescut de fibre și incidența diabetului zaharat.

De asemenea, studiile epidemiologice susțin un control mai bun al diabetului zaharat pentru pacienții cu indicații clare de nutriție pentru atingerea obiectivelor (scădere ponderală, control al glicemiilor), mai ales al glicemiilor postprandiale.

O recomandare clară pentru pacienții cu diabet zaharat este constituită de indicația de a consuma mai ales pâine neagră (bogată în fibre alimentare, mai bogată în vitamine, cu un indice glicemic mai mic).

"Este un mit afirmația potrivit căreia pacientul cu diabet nu ar trebui să consume sau îi este interzis să mănânce pâine. Folosite judicios în dietele de scădere ponderală, fibrele asigură o scădere ponderală eficientă, efectivă și au un rol benefic în controlul constipației'', a afirmat dr. Ciprian Constantin.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.

 


eMedic.ro     |     laAnunt.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015