LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Mall Anunturi  Contact

Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare: Retragerea unor antiepileptice, o amenințare pentru pacienți

Agerpres

 

Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare a semnalat miercuri retragerea de pe piața din România a mai multor medicamente antiepileptice, ca urmare a nivelului ridicat al taxei clawback.

"Am fost anunțați de mai multe companii farmaceutice că, din primele luni ale anului 2015, nu mai pot susține vânzarea acestor medicamente în România, astfel că ele vor mai fi disponibile doar până la epuizarea stocurilor din farmacii", a declarat președintele Asociației pentru Dravet și alte Epilepsii Rare, Adela Chirică, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Reprezentanții asociației susțin că lipsa de continuitate în tratamentele antiepileptice este o problemă foarte gravă, pacienții cu epilepsie care sunt nevoiți să ia zilnic astfel de medicamente riscând reluarea crizelor în cazul în care le întrerup brusc.

"Vă dau exemplul unui copil cu sindromul Dravet, o formă rară și incurabilă de epilepsie. Tratamentul standard pe care îl ia un astfel de copil este compus din trei-patru antiepileptice, iar crizele pe care le face chiar și în aceste condiții îi pot pune viața în pericol. Din aceste patru medicamente, unul oricum nu se comercializează în România, pentru că producătorul farmaceutic nu are interes, din cauza prețului mic, iar alte două vor fi retrase de pe piață în 2015. Este o situație absolut disperată", a precizat Adela Chirică.

Ea a afirmat că, deși unii medici recomandă "cu lejeritate" schimbarea medicamentului sau a formei de administrare la antiepileptice, păstrând substanța de bază, mulți aparținători ai bolnavilor spun că la cea mai mică modificare "pot apărea reacții nedorite sau adverse".

Chirică a adăugat că, din păcate, asociația are semnale că urmează să se retragă de pe piață și alte antiepileptice, în condițiile în care, din cauza taxei clawback, veniturile companiilor farmaceutice sunt tot mai mici.

Epilepsia se situează pe locul al doilea ca incidență în cadrul categoriei de boli neurologice, după migrene. Un singur cuvânt reunește, de fapt, câteva zeci de sindroame epileptice, cu cauze, manifestări și evoluții diferite. Unul dintre cele mai grave este Sindromul Dravet, cunoscut și sub numele de epilepsie mioclonică infantilă severă, care debutează în primul an de viață, afectează aproximativ unul din 20.000 de copii și este incurabil, arată sursa citată.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.

 


eMedic.ro     |     laAnunt.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015