LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Magazin Contact

Ministerul Sănătății a modificat legislația privind tratamentul în străinătate a bolnavilor care prezintă afecțiuni deosebit de grave și care nu pot fi tratate în țară.

Ministerul Sanatatii

 

În acest sens, MS a publicat Ordinul ministrului Sănătății nr. 1011/ 9 iunie 2011 în MO nr 416/ 14 iunie 2011.

Prin modificările realizate, Ministerul Sănătății a urmărit să eficientizeze Programul de tratament în străinătate, să elimine birocrația și să asigure o mai bună transparență în ceea ce privește procedura privind trimiterea la tratament în străinătate.

Astfel, conform noului act normativ, au fost stabilite termene clare pentru fiecare etapă din cadrul procedurii privind trimiterea unor categorii de bolnavi la tratamente în străinătate.

În premieră, s-a creat cadrul legislativ pentru efectuarea corespondenței cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială de către bolnavi sau reprezentanții legali ai acestora. Până în prezent această corespondeță era purtată numai de către direcțiile de sănătate publică. În condițiile în care bolnavii sau reprezentanții legali ai acestora își exprimă opțiunea pentru a realiza corespondența în mod direct cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială, acestora le revine obligația de a prezenta direcției de sănătate publică documente oficiale emise de clinici, cu antet și semnătură, care cuprind date privind:

- identificarea clinicii;

- identificarea pacientului;

- costul tratamentului;

- condițiile de plată;

- programarea pacientului.

În noua legislație, a fost eliminat criteriului ,,beneficiul tratamentului estimat pentru societate’’ din cadrul criteriilor de prioritate utilizate pentru aprobarea finanțării tratamentului în străinătate în cazul în care solicitările de finanțare a tratamentelor în străinătate depășesc fondurile stabilite lunar cu această destinație.

De asemenea, s-a instituit obligația bolnavului de a se prezenta, în termen de 14 zile lucrătoare sau ori de câte ori este programat la medicul curant de specialitate care i-a recomandat tratamentul în străinătate, pentru evaluarea stării de sănătate consecutivă tratamentului aplicat în clinica din străinătate.

Și medicul curant de specialitate care recomandă tratamentul în străinătate va avea obligația de a elabora un raport medical pentru evaluarea stării de sănătate la un an după primul control efectuat, cu transmiterea acestuia direcției de sănătate publică.

Conform noii legislații s-a instituit obligația direcțiilor de sănătate publică de a afișa și actualiza periodic informațiile cu privire la numărul cererilor înregistrate pentru trimitere la tratament în străinătate și stadiul soluționării acestora. De asemenea, Comisia Ministerului Sănătății care aprobă finanțarea dosarelor depuse se va întruni de 2 ori pe lună, față de o sigură ședință așa cum era prevăzut până în prezent.

În anul 2011, Programul gratuit de tratament în străinătate a Ministerului Sănătății are un buget de 29 milioane de lei, cu aproximativ 3 milioane de lei mai mult față de anul 2010.

Scopul programului național de tratamente în străinătate vizează rezolvarea cazurilor medicale pentru care nu există soluții de tratament în unitățile sanitare din România.

 


eMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2011