LaMedic.ro                                               Site dedicat informării medicale .


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum Contact

Luni, 3 septembrie 2007, a fost inaugurat la București Centrul de recuperare neuropsihomotorie Panduri (strada Panduri nr. 22, sector 5). Este vorba despre cel mai mare centru de profil din Europa de Est, care va fi destinat diagnosticării și tratării persoanelor cu dizabilități din România, indiferent de vârstă sau handicap.

Primaria Municipiului Bucuresti

 

Proiectul a fost lansat în anul 1990 de către Asociația Ajutor pentru Bătrâni, Copii și Familie (denumită pe atunci Asociația pentru Ajutorarea Căminele de copii) iar terenul pentru construcție a fost concesionat de Primăria Municipiului București.
Investiția inițială a Asociației în proiectul Panduri a fost de 5 milioane de mărci, strânse din ajutoarele venite de la cetățenii germani, Rumanienhilfe Hamburg (Der Spiegel) și Biserica Evanghelică din Frankfurt. Asociația a investit apoi în același proiect alte două miliarde de lei.

În 1993, finanțarea Centrului a fost transferată la Primăria Capitalei, care a asigurat finalizarea proiectului, alocând în ultimii 3 ani fonduri ce reprezintă peste 50% din valoarea total㠖 de 11,5 milioane de Euro, la care se vor adăuga alte 1,2 milioane de Euro pentru climatizare.

La inaugurarea Centrului au participa Primarul General Adriean Videanu, reprezentanții Asociației Ajutor pentru Bătrâni, Copii și Familie – Karl Heinz Pelikan și Mihai Tatulici, copreședinți, precum și reprezentanții finanțatorilor germani Rumanienhilfe Hamburg (Der Spiegel), Evangelische Regional Verband Frankfurt (Asociația bisericilor Evanghelice din Frankfurt), Lions Club, Rotary Club, Evangelische Dankes Gemeinde (Parohia Evanghelică Frankfurt), Frankfurter Rundschau, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Der Tagespiegel .

 


www.eMedic.ro : Site dedicat informarii medicilor .

©2007 Sarom SRL