LaMedic.ro                                               Site dedicat informării medicale .


   Acasă  |  Boli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Contact

Ministerul Sănătății Publice face apel către populație ca, în aceste zile cu temperaturi ridicate, să respecte recomandările medicilor pentru a-și proteja starea de sănătate.

Ministerul Sanatatii



Astfel, este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, să evite deplasările în spațiu liber si frecventarea locurilor aglomerate.
În cazul expunerii la soare, trebuie obligatoriu să fie folosite mijloace de protecție (palarii, umbrele, ochelari de soare, imbracaminte subtire din tesaturi naturale in culori deschise).
Pentru această perioadă, medicii recomandă creșterea consumului de lichide (2-4 litri pe zi) și evitarea unei alimentații bogate în grăsimi. De asemenea, trebuie redus consumul de cafea și de băuturi alcoolice.

Ministrul Sănătății Publice, Eugen NICOLĂESCU solicită tuturor autorităților de sănătate publică să ia, în aceste zile, primele măsuri - să colaboreze cu autoritățile locale și să organizeze, acolo unde este necesar, puncte stradale pentru distribuirea apei către populației și pentru asigurarea asistenței medicale. De asemenea, ministrul Sănătății solicită conducerilor stațiilor de ambulanță să pregătească echipajele, astfel încât timpul de intervenție la apelurile pacienților care suferă din cauza caniculei să fie cât mai scurt.

Ministrul cere autorităților de sănătate publică din teritoriu să intensifice, în această perioadă, prin toate mijloacele posibile, informarea populației în ceea ce privește măsurile pe care trebuie să le respecte pentru protejarea stării de sănătate. Cu această ocazie, Ministerul Sănătății Publice roagă mass-media să sprijine în continuare autoritățile pentru ca aceste mesaje să ajungă la populație.

 


©2007 Sarom SRL