LaMedic.ro                                               Site dedicat informării medicale .


   Acasă  |  Boli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Contact

Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătății Publice a efectuat sâmbătă, 21 otombrie a.c. un control în câteva din farmaciile orașului Tg. Mureș pentru a vedea cum sunt puse în aplicare prevederile noului Ordin privind derularea programului de diabet.  

Ministerul Sanatatii

Ministrul Sănătății Publice a constatat că anumite prevederi au fost transmise în mod eronat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Mai precis, s-au dispus liste de medicamente al căror preț se impune a fi suportat parțial de către asigurați, contrar programului Ministerului Sănătății Publice care prevede gratuitate pentru medicamentele antidiabetice.

Ca urmare a celor constatate în Tg. Mureș, începând de luni, 23 octombrie a.c., echipe ale Ministerului Sănătății Publice au efectuat controale în farmaciile din București constatându-se același mod eronat de aplicare a programului.

Atragem atenția tuturor farmaciilor din țară să acorde în regim gratuit orice medicament antidiabetic oral. De asemenea, în cazul în care s-au pretins co-plăți de la cetățeni, acestea vor fi returnate.

Controale asemănătoare cu cele menționate vor avea loc și în următoarele zile, rezultatele acestora constituindu-se într-o bază de discuții și decizii pentru remedierea situației.

Mai multe amănunte vom face publice după finalizarea verificărilor din farmacii.      


©2006 Sarom SRL