LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Magazin Contact

Cunoscut drept cel mai important institut medical din România, Institutul Clinic Fundeni a inaugurat joi, 3 mai 2012, prima bancă de celule stem hematopoietice a unei unități sanitare de stat, continuând astfel seria de premiere medicale.

Sănătatea Press Group

 

“Banca de celule hematopoietice asigură condițiile obligatorii pentru procesarea celulelor stem hematopoietice atât pentru pacienții cărora li se efectuează transplantul medular, cât și pentru donatorii voluntari ale căror celule stem vor fi procesate în bancă.  Acesta este un progres pentru un număr mult mai mare de pacienți care se pot trata la standarde europene și în România. Banca de celule stem a costat aproximativ 250.000 de euro, ceea ce înseamnă foarte puțin având în vedere că un pacient care pleacă în străinătate pentru transplant costă statul 100.000 de euro”, a declarat dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, în cadrul conferinței de presă organizată cu această ocazie.

La inaugurarea băncii de celule stem hematopietice a participat și ministrul interimar al Sănătății, conf. univ. dr. Ladislau Ritli, care a precizat c㠔este o bucurie imensă atât pentru profesioniști, dar mai ales pentru pacienți. Banca beneficiază de adevărate vârfuri de linii tehnologice în domeniu și se adresează pacienților care au nevoie de transplant cu celule stem - vorbim de primitor și de donator, care au aici condițiile de a primi o asistență corespunzătoare”.

”Înființarea băncii de celule stem hematopoietice înseamnă foarte mult pentru Institut și nu reprezintă doar o împlinire profesională, ci și împlinirea unui vis, acela de a veni în beneficiul pacienților prin realizarea transplanturilor medulare în condiții și la standarde europene”, a declarat dr. Alina Tănase, directorul medical al Institutului Clinic Fundeni.

Lansarea acestei bănci vine în contextul în care Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este în curs de finalizare. Aceasta presupune accesul pacienților la celule de la donator neînrudit pentru transplant atât din registrul național cât și din registrele internaționale interconectate la acesta.

“Pentru a fi funcțional, Registrul trebuie să îndeplinească condițiile europene, dar și pe cele internaționale. Noi îndeplinim condițiile pentru a funcționa, însă mai este nevoie de reglementările legislative care să permită funcționarea. Cred că în 30 de zile Registrul ar putea deveni funcțional. Avem deja colaborări cu Registrele din Franța, Cehia”, a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, directorul Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celulele Stem Hematopoietice. 

De asemenea, dr. Victor Zota, reprezentant al Agenției Naționale de Transplant, a afirmat c㠓din punct de vedere al Agenției Naționale de Transplant, standardele de calitate pe care le îndeplinește banca sunt cu adevărat impresionante, ceea ce face ca Institutul Clinic Fundeni să fie la standardele europene”.

Pe de altă parte, banca de celule stem a Institutului Clinic Fundeni respectă toate criteriile pentru a deveni și prima bancă publică de celule de cordon ombilical dintr-un spital de stat, ceea ce înseamnă că în viitor se va putea accesa și această sursă de celule stem pentru a efectua procedurile de transplant.

 


eMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2012