LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Magazin Contact

Dezbaterea “Legislația - aliat sau dușman al pacienților din România?!” care a avut loc pe data de 13 martie 2012, la Casa Universitarilor din București, s-a bucurat de un număr mare de participanți (120), reunind autoritățile din domeniul sanitar și reprezentanții asociațiilor de pacienți pentru a dezbate pe marginea problemelor cu care se confruntă pacienții din România și pentru a găsi soluțiile potrivite pentru rezolvarea acestora.

Sănătatea Media Group

 

“Pacientul român se izbește zilnic de bariere în spitalele din România. De aceea trebuie să ne dezvăluiți ceea ce vă doare ca să vă putem ajuta”, a declarat Simona Maria Vlădica, Director General Sănătatea Media Group, organizatorul evenimentului.

Punctele forte ale dezbaterii au fost: propunerea unei noi legi privind drepturile și obligațiile pacienților din România, precum și înființarea unei instituții autonome și independente – Avocatul Pacientului, care să apere și să promoveze demnitatea și drepturile pacienților.

Făcând referire la noua lege a drepturilor pacienților, Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, și-a manifestat disponibilitatea de a colabora la elaborarea proiectului de lege “care să răspundă nevoilor reale ale pacienților, adaptată la reglementările Uniunii Europene” și a prezentat în acest sens un draft al noii legi privind drepturile pacienților pe care a supus-o dezbaterii auditoriului.

În ceea ce privește conținutul noii legi, Vasile Barbu a subliniat obligativitatea introducerii unei reglementări în noua lege a pacienților care să stipuleze faptul c㠓este necesară pregătirea psihologică a pacienților înainte de operație, care să fie realizată cu ajutorul unei echipe complexe, din care să facă parte și un psiholog, care să contribuie la echilibrul psihologic al pacientului”.

“Trebuie să realizăm că suntem pacienți și că vom avea nevoie de îngrijiri medicale. De aceea, alături de dumneavoastră, care sunteți centrul sănătății, să plecăm astăzi de aici cu o propunere de lege care să fie înaintată în Parlament”, a susținut Cristian Hotoboc, președintele Alianței pentru Sănătate din România.

“Este obligatorie elaborarea unei noi legi a sănătății. O lege bazată pe soluționarea problemelor pacienților din România este chiar indicată. Aceste întâlniri sunt foarte importante, dar trebuie să aibă un efect și o finalitate. Am fost atrasă de dorința dumneavoastră de a face propuneri de lege. Cu toate acestea, lupta pentru aprobarea legii va fi dusă în Parlament”, a declarat Rodica Nassar, președintele Comisiei pentru Sănătate a Camerei Deputaților.

Tot în cadrul aceluiași eveniment, sub sloganul “Dreptul tău la sănătate”, Sănătatea Media Group a inițiat înființarea instituției Avocatul Pacientului.

Instituția “Avocatul Pacientului”, salutată de participanții prezenți la dezbaterea organizată cu ocazia Zilei Europene a Pacientului, este o instituție autonomă și independentă și are drept scop apărarea drepturilor pacienților în raporturile acestora cu autoritățile publice și cele medicale.

„Avocatul Pacientului este o idee interesantă și aici am putea colabora pentru că este nevoie de o astfel de entitate care să apere drepturile pacienților”, a declarat Rodica Nassar, președintele Comisiei pentru Sănătate a Camerei Deputaților.

Activitatea Avocatului Pacientului este ghidată de următoarele principii: respect, implicare și informare.

Obiectivele Avocatului Pacientului cuprind: apărarea demnității și promovării drepturilor și intereselor pacienților, primirea petițiilor formulate de pacienți, lezați prin încălcarea drepturilor de către autorități sau cadre medicale, verificarea activității de rezolvare legală a petițiilor primite și solicitarea autorităților în cauză să înceteze încălcărea drepturilor pacienților și repararea prejudiciilor. De asemenea, Avocatul Pacientului formulează puncte de vedere cu privire la rezolvarea cazurilor semnalate prin petiții, propune aprobarea unei noi profesii – "însoțitorul bolnavului", care are menirea de a oferi informații și de a face anumite recomandări pacienților, în funcție de afecțiunea fiecăruia și oferă consultanță pacienților, prin informarea acestora asupra drepturilor oferite de lege.

Inițiatoarea proiectului Avocatul Pacientului, Lector Univ. Drd. Simona Maria Vlădica, a subliniat în cadrul prezentarii că: “Este dreptul pacientului să aibă acces la informații legate de boala sa și să participe la diferite programe de educare continuă- inițiate și desfășurate de această instituție nou creată - fapt ce va conduce la o mai bună cunoaștere a afecțiunilor, precum și la restaurarea relației dintre medic și pacient.”

Așadar, Avocatul Pacientului își dorește să se implice în educația pacienților din România, țara noastră fiind deficitară din punct de vedere al educației medicale la nivelul fiecărui individ. Educația pacienților români va fi realizată prin intermediul site-ului www.avocatulpacientului.ro și prin campanii de informare sau conferințe.

Înființarea instituției Avocatului Pacientului este sprijinită de un număr mare de parlamentari, personalități din lumea medicală și asociații de pacienți.

La eveniment au participat în calitate de invitați să ia cuvântul, personalități importante din lumea medicală (Conf. Univ. Dr. Alexandru Rafila, medic primar Institutul de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, Dr.Eduard Dobre, Director Executiv PALMED, Măriuca Ivan, Președinte Asociația Furnizorilor de Îngrijiri la Domiciliu), precum și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți: Asociația Aripi, Asociația Încrederea, Asociația PAVEL, Asociația Română de Cancer – Grupul Destine Comune, Hospice Casa Speranței, Asociația Transplantaților, Asociația Equilibre, Asociația pentru persoane cu handicap Speranța, Asociația Sano-Hep, Societatea Română Alzheimer, Asociația Salvează Vieți, Asociația Furnizorilor de Îngrijiri Medicale la Domiciliu.

„Legislația – aliat sau dușman al pacienților din România?!" este un eveniment marca Sănătatea Media Group, organizat în parteneriat cu Asociația Națională pentru Protecția Pacienților, susținut de Alianta pentru Sănătate din România și sponsorizat de Novartis, Bristol-Myers Squibb, Lawg, Amgen, Sanofi și MedCenter.

 


eMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2012