LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Magazin Contact

Populația trebuie să se testeze pentru a depista virusurile hepatice B și C, a declarat joi, într-o conferință de presă, Adrian Streinu Cercel, de la Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", cu prilejul lansării campaniei "Nu lăsa hepatita să-ți distrugă viața! Testează-te". Potrivit medicului, cu cât boala este depistată mai devreme, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari.

Agerpres

 

Profesorul Streinu Cercel a precizat că în țara noastră vorbim de virusurile hepatice B, C și D, iar acesta din urmă, în combinație cu virusul B, conduce la forme grave de hepatite care duc la scurtarea vieții. "Ar trebui să se testeze cei care au un comportament la risc, respectiv cei care se tatuează, își fac piercing, cei cu o viață sexuală cu mai mulți parteneri fără să folosească prezervativul, cei care se droghează și utilizează droguri injectabile, la aceste persoane în 80% dintre cazuri este prezent virusul C, iar în ultima vreme și HIV" a explicat medicul.

Pentru virusul B există vaccin, iar din 1995 se face vaccinarea la naștere, ceea ce a contribuit la reducerea incidenței la 3,4%, a arătat prof. dr. Streinu Cercel. El a adăugat că pentru virusul C nu există vaccin, dar au apărut tratamente care într-un procent foarte mare duc la vindecare.

Medicul a atras atenția asupra faptului că nu trebuie folosite trusele de manichiură și pedichiură în comun, la fel și periuțele de dinți, trusele de ras.

Un test pentru depistarea hepatitei costă între 35 și 45 de lei, iar un vaccin pentru hepatita B între 180 și 250 de lei(trei doze).

La rândul său, prof. dr. Mircea Diculescu, președintele Societății Naționale de Gastroenterologie, a accentuat asupra faptului că informațiile despre hepatite trebuie să fie luate din surse specializate.

În legătură cu listele de așteptare, prof. dr. Diculescu a spus că acestea s-au mai redus și au fost revăzute și criteriile de includere pentru tratament. "În România sunt tratate 30.000 de persoane cu hepatite, iar pe listele de așteptare se află aproximativ 2000 de persoane cu hepatita B și C. Pentru București, perioada de așteptare este de 3 - 4 luni, iar în restul țării de aproximativ 6 luni", a menționat prof. dr. Diculescu.

În ceea ce privește programul pentru tripla terapie pentru hepatita C, prof. dr. Diculescu a spus că se află în programe 100 de pacienți, iar alți 100 sunt în evaluări. Medicul a atras atenția asupra necesității respectării indicațiilor medicale în cazul tratamentului.

Dr. Adriana Moțoc de la Spitalul "Victor Babeș" a accentuat asupra importanței terapiilor antiretrovirale și s-a referit la importanța depistării precoce a bolii și a monitorizării permanente a acesteia. "În hepatite simptomatologia nu este prezentă. Sunt situații în care analizele sunt normale, chiar și ecografia, de aceea trebuie să se facă testare. Eficiența în hepatite se vede atunci când în sânge nu mai este prezent virusul" a spus medicul.

Campania "Nu lăsa hepatita să-ți distrugă viața! Testează-te" începe pe 1 martie, se desfășoară până pe 31 mai și are ca scop informarea și atragerea spre testare a cât mai multor persoane.

Campania are sprijin internațional, printre partenerii APAH-RO aflându-se Alianța Mondială de Hepatită, alături de Institutul de Boli Infecțioase 'Matei Balș' (INBI), Societatea Română de Gastroenterologie i Hepatologie (SRGH), Societatea Română de Gastroenterologie - Hepatologie și Nutriție Pediatrică (SRGHNP), Societatea Națională de Medicină a Familiei (SNMF).

În această campanie s-au alăturat și importante laboratoare din țară: Synevo, Bioclinica, IDS Laboratories care acordă, pentru toți cei care doresc să se testeze, reduceri la o serie de pachete de analize: Hemograma, TGO, TGP,Ag Hbs, Anti HBs - cantitativ, Anti Hbc, Anti HCV.

La aceste analize se acordă un discount de 20-30%, pe toata durata campaniei. Reducerile se acordă pe baza formularului descărcat de pe site-ul www.hepato.ro sau procurat de la reprezentanții APAH-RO din țară.

 


eMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2012