LaMedic.ro      


Fondat 2006     |                     Site dedicat informarii medicale.                   |     


   Acasă  |  Semne/SimptomeBoli  |  Unitati medicale  |  Medicamente  |  Articole  |  Legislație  |  Links  |  Analize medicale  |  Forum  Magazin Contact

Invenția medicilor de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală, premiată cu aur în 2010 la Salonul de Inventică de la Geneva, prin care pentru dializă este folosit propriul organism, respectiv peritoneul, creația primind brevetul național, iar în scurt timp vor începe testele clinice.

RealitateaTV

   

"Suntem foarte bucuroși. Am primit deja brevetul național pentru invenția noastră și, în această lună, vom începe testele clinice în Spitalul «Sfântul Ioan». Totodată, împreună cu alți nouă profesori, vom depune documentația în vederea obținerii unui brevet internațional pentru această invenție", a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, profesor doctor Alexandru Ciocâlteu.

În urmă cu un an, profesorul Alexandru Ciocalteu, de la Spitalul "Sfântul Ioan" din București, împreună cu doi tineri colaboratori, doctorii Cristina David și Alexandru Ionel Checheriță, au inventat o nouă metodă revoluționară de dializă, peritoneofiltrarea.

"În această metodă este folosit peritoneul ca membrană de dializă, nemaifiind nevoie de aparat. Mai concret, dializa o face organismul. Deși prețurile pentru tratament ar scădea de zece ori, puțini sponsori au fost dispuși să susțină financiar invenția", a mai spus profesorul Ciocâlteu.

De fapt, intervenția echipei medicale constă în a produce ''urină prin stoarcerea sângelui din vasele peritoneului". Medicii folosesc chirurgia laparoscopică pentru a produce hipertensiune în vasele din peritoneu care elimină urina fiziologic prin vezica urinară. Prin acest sistem sunt introduse laparoscopic două microechipamente, unul pentru a produce urina, iar celălalt pentru a elimina lichidul prin vezică. Invenția medicilor români a fost recompensată cu medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții Geneva 2010.

"Nu am crezut că această invenție care ar reduce prețurile de zece ori va aștepta aproape un an sponsori pentru a începe studiile. Poate că invenție deranjează o afacere mondială de peste 65 miliarde de euro tocmai prin scăderea prețurilor de zece ori. O invenție premiată cu aur la Geneva, dar față de care marile companii producătoare de rinichi artificiali și materiale de dializă nu arată interes deosebit. Este soarta multor invenții excepționale ale cercetătorilor români", a spus profesorul Ciocâlteu.

Potrivit acestuia, inginerul român Florin Nuță, de la General Turbo SA, a oferit o sponsorizare de 80.000 de lei pentru demararea studiilor experimentale.

În echipa medicală constituită în acest scop, profesorul Alexandru Ciocâlteu a cooptat un gastroenterolog - conferențiar doctor Ion Dina, doi chirurgi - Mircea Litescu și Rubin Munteanu, un urolog - Victor Cauni, și un specialist de la Catedra de Chirurgie a Facultății de Medicină Veterinară - profesor doctor Alin Bartoi.

"Studiile efectuate anunță un eveniment în lumea medicală, deoarece s-a dovedit că peritoneofiltrarea este o metodă viabilă care permite nu numai scăderea costurilor acestui tratament, dar și o îmbunătățire evidentă a calității vieții bolnavilor din dializă", a adăugat profesorul Ciocâlteu.

În România există aproape 10.000 de pacienți dializați pentru insuficiență renală cronică, iar costul terapiei acestor bolnavi, suportat de CNAS, depășește o sută de milioane de euro pe an.

"Companiile ar avea de câștigat dacă ar accepta acest procedeu revoluționar pentru sănătate", a mai spus profesorul Ciocâlteu.

 


eMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2011