LaMedic.ro      

ADH (vasopresina)

Synevo

Sinonime - arginin vasopresina, vasopresina. 

Informatii generale

ADH este un hormon hipotalamic, secretat la nivelul nucleilor supraoptic si paraventricular si transportat de a lungul prelungirilor axonale in lobul posterior hipofizar. Eliberat in sange, actioneaza asupra tubilor colectori determinand cresterea permeabilitatii pentru apa. Secretia de ADH este declansata de o serie de stimuli, atat de natura osmotica cat si nonosmotica. Cea mai importanta modalitate de reglare a secretiei este stimularea osmoreceptorilor din hipotalamusul anterolateral si a baroreceptorilor din vasele mari de la nivelul gatului si cordului. Orice modificare in osmolalitate este sesizata de neuroreceptorii hipotalamici, iar acestia vor stimula neuronii care produc ADH. Cand osmolalitatea serica creste peste o anumita limita sunt activati osmoreceptorii, care vor determina o crestere a secretiei de ADH, iar atunci cand nivelul plasmatic al osmolalitatii este redus, receptorii nu sunt stimulati si secretia de vasopresina este suprimata. Nivelul de ADH se modifica deci liniar cu osmolalitatea. 

Secretia de hormon antidiuretic poate fi stimulata si de modificari ale tensiunii arteriale si ale volemiei, care activeaza receptorii din vasele mari si inima. Reducerea volumului sangvin cu 15-20% printr-o hemoragie, determina o crestere semnificativa a nivelului de ADH, producand vasoconstrictie arteriolara difuza, si deci  cresterea tensiunii arteriale. La persoanele sanatoase, ADH are efect presor minim. Greata si voma sunt alti factori care stimuleaza secretia de ADH, ambele fiind controlate de regiuni ale creierului care au conexiuni cu hipotalamusul. 

Determinarea ADH este utila in diferentierea diabetului insipid de cauza centrala (ca urmare a unui deficit de secretie a hormonului antidiuretic la nivel hipotalamic), de cel nefrogen (determinat de incapacitatea tubulilor renali de a raspunde la ADH). Cel mai frecvent diabetul insipid nefrogen apare in afectiunile renale, dar au mai fost demonstrate si modificari genetice ale receptorilor pentru ADH si ale canalelor de apa de la nivel renal. Manifestarile clinice ale diabetului insipid sunt reprezentate de poliurie si polidipsie.

In secretia inadecvata de ADH (SIADH) eliberarea de ADH este disproportionata, iar osmolalitatea serica este scazuta^3;5;6;7.

Recomandari pentru determinarea ADH-ului - diagnosticul si monitorizarea diabetului insipid; intoxicatia psihogena cu apa; sindromul de secretie inadecvata de hormon antidiuretic (SIADH), inclusiv productia ectopica de arginin vasopresina⁵.

Pregatirea pacientului – à jeun; se evita consumul de alcool, ceai, nicotina sau cafea. Daca este posibil se intrerupe medicatia cu 48 de ore inainte de recoltare⁴.  

Specimen recoltat - sange venos⁴. 

Recipient de recoltare - vacutainer cu EDTA K3 ce va fi transportat la laborator pe gheata⁴.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul⁴.

Prelucrare necesara dupa recoltare –  in maxim 30 de minute de la recoltare se separa plasma prin centrifugare (preferabil in centrifuga cu racire la 2-8°C) 15 minute la 1500 x g [g = (1118 + 10^-8) x (raza in cm) x (rpm)²] si se transfera intr-un tub ce va ramane inchis ermetic pana in momentul testarii⁴.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat⁴.

Stabilitate proba - daca proba nu se poate lucra imediat, plasma separata si pastrata in tuburi inchise ermetic va fi congelata la -20 ºC unde este stabila cateva saptamani⁴.

Metoda - radioimunologica (RIA)⁴.

Valori de referinta - 2 – 8 ng/L⁴. 

Interpretarea rezultatelor

Fiziologic, stimularea secretiei de ADH are loc atunci cand osmolalitatea este 280 – 290 mOsm/Kg H₂O, nivelul hormonal variind liniar cu modificarile osmolalitatii. Valori serice ale osmolalitatii ce depasesc 290 mOsm/Kg H₂O determina un nivel maxim de stimulare. Fluctuatii ale secretiei de vasopresina se inregistreaza, la unele persoane, la variatii ale osmolalitatii de numai 0,5 mOsm/Kg H₂O, in timp ce alte persoane nu prezinta modificari ale ADH decat atunci cand nivelul plasmatic al osmolalitatii variaza cu 5 mOsm/Kg H₂O.

Diferentierea  diabetului insipid de cauza centrala de cel nefrogen se poate face prin determinarea ADH intr-un moment de maxima stimulare a secretiei acestuia. Acest test poarta denumirea de test de privare de apa, se efectueaza sub supraveghere medicala si trebuie oprit atunci cand osmolalitatea plasmatica > 295 mOsm/kg H₂O sau pierderea in greutate corporala depaseste 5 %.

La sfarsitul testului se administreaza ADH exogen si se evalueaza raspunsul raspunsul antidiuretic astfel:

-Daca ADH este scazut in prezenta unei osmolalitati  serice crescute iar osmolalitatea urinara creste in mod semnificativ dupa administrarea de ADH exogen, diagnosticul este de diabet insipid central.

-Daca ADH-ul stimulat este crescut iar osmolalitatea urinara creste putin sau deloc ca urmare a administrarii de ADH exogen, pacientul are probabil diabet insipid nefrogen.

-Pot exista forme mixte de diabet insipid (centrale si periferice incomplete) ce complica interpretarea rezultatelor.

-Pacientii cu polidipsie psihogena vor avea, de obicei, un raspuns normal la testul de privare de apa. 

Un nivel plasmatic crescut de ADH, la un pacient normovolemic si cu hiponatremie, ar putea fi orientativ pentru SIADH. Confirmarea normovolemiei este importanta la astfel de pacienti, deoarece un nivel ridicat ADH reprezinta, de asemenea, un raspuns fiziologic la hipovolemie.

Crizele epileptice, hemoragiile cerebrale, traumatismele cerebrale, tumorile cerebrale, neurochirurgia, electrosocurile, medicamentele cu actiune centrala precum si o varietate de afectiuni care reduc volumul sangvin aparent sau presiunea in vasele centrale pot avea ca rezultat cresteri inadecvate de ADH. In cazul in care nici una dintre aceste conditii nu poate fi dovedita, ar trebui suspectata secretia ectopica de ADH, cea mai frecventa cauza fiind cancerul pulmonar.

Modificari ale secretiei de ADH se mai pot intalni la femeile gravide in ultimul trimestru de sarcina,  la pacientii carora li s-a administrat hCG si la bolnavii cu chist hidatic^3;5;6;7.

Principalele variatii ale nivelului ADH sunt mentionate in tabelul de mai jos:

Limite si interferente

Acest test nu ar trebui solicitat la pacientii care au primit recent radioizotopi, fie in scop terapeutic, fie diagnostic, din cauza potentialelor interferente. Nu poate fi recomandata o perioada de timp inainte de recoltare, deoarece aceasta depinde de tipul, doza, precum si de clearance-ul izotopilor administrati, care sunt specifice fiecarui pacient in parte.

Valorile serice de ADH obtinute in urma testului de privare de apa pot fi dificil de interpretat din cauza existentei mai multor variabile nestandardizate in acest test⁷.

• Medicamente

Cresteri: clortalidona, cisplatin, eter, furosemid, hidroclorotiazida, litiu, meticlotiazida, politiazide.

Scaderi: – clorpromazina, clonidina, guanfacin¹.

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A

Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1225.

2. Frances Fischbach. Chemistry Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams &

Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 386-387.

3. Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods by Matthew R. Pincus, Richard A. McPherson, Saunders 21st Edition, 2007. Evaluation of Renal Function, water, Electrolytes and Acid-Base Balance, 158-160.

4. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

5. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Antidiuretic Hormone (ADH) Profile. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

6. Lothar Thomas. Osmolality. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 302-306.